Colesterol ridicat, tratamente pentru pacienții cu dislipidemie

Alexandra Mănăilă |
Data actualizării: | Data publicării:
Medicamente
Medicamente

Hipercolesterolemia familială este o afecțiune genetică în care nivelul de colesterol este extrem de ridicat, în special LDL. În cele mai multe cazuri, 60–75%, de vină sunt mutațiile unei gene, de aceea este foarte important ca persoanele cu această boală să reducă nivelul de LDL-C pentru a-și ameliora riscul de boală CV, deoarece au un risc semnificativ mai mare pentru evenimente cardiovasculare (CV). Recent au apărut inhibitorii PCSK9, o clasă foarte promițătoare de medicamente pentru gestionarea unor astfel de pacienți.

Excesul de colesterol se depozitează în tot organismul și determină apariția accidentelor vasculare cerebrale, aterosclerozei și bolilor cardiovasculare cu debut precoce. Cercetătorii au analizat diferențele potențiale dintre două medicamente din clasa inhibitorilor PCSK9 disponibili la pacienții cu hipercolesterolemie familială (FH).

Revizuirea prezintă datele disponibile privind eficacitatea și siguranța celor doi inhibitori. Pentru a identifica datele disponibile din studiile clinice care au evaluat impactul evolocumabului sau alirocumabului asupra parametrilor lipidici și cardiovasculari la pacienții cu FH, a fost efectuată o căutare cuprinzătoare a literaturii.

La pacienții cu FH, mai multe studii au evaluat profilul de scădere a lipidelor al inhibitorilor PCSK9. Mai mult, datele susțin, de asemenea, o rată mai mică de afereză lipidică la pacienții cu FH care primesc un inhibitor PCSK9. Atât evolocumab cât și alirocumabul reduc semnificativ LDL-C cu mai mult de 50-60% la pacienții cu FH. Cu toate acestea, alirocumabul a redus și mortalitatea cauzată de toate cauzele, o constatare care nu a fost observată cu evolocumab, potrivit Medicalxpress.com.

În ceea ce privește rezultatele cardiovasculare, ambele medicamente au prezentat efecte de ameliorare a riscurilor cardiovasculare de aceeași amploare ca la pacienții cu boală cardiovasculară.

Dacă aveți prea mult colesterol, arterele pot fi îngroșate și există un risc mai mare de a dezvolta infarct miocardic și accident vascular cerebral. Atacurile de inima și accidentele vasculare cerebrale sunt cele care ucid majoritatea oamenilor din întreaga lume. Cantitățile mari de alimente grele și grase, mesele bogate de Crăciun cresc nivelul de colesterol al multor oameni. Potrivit unui studiu recent efectuat, nivelurile sunt cu 20% mai mari decât vara.

Cercetătorii de la Departamentul de Biochimie Clinică de la Spitalul Universitar din Copenhaga și de la Departamentul de Medicină Clinică al Universității din Copenhaga au observat într-un nou studiu derulat pe 25.000 de danezi că nivelurile de colesterol după vacanța de Crăciun sunt cu 20% mai mari decât vara, arătând că riscul de a avea colesterol ridicat este de șase ori mai mare după Crăciun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel