Colegiul Medicilor București, în Scandalul din laboratoare. Prima reacție oficială

Dana Lascu |
Data publicării:
Cercetătorii au descoperit o moleculă care apare în trei boli și care ar putea fi folosită în crearea unui medicament antiinflamator
Cercetătorii au descoperit o moleculă care apare în trei boli și care ar putea fi folosită în crearea unui medicament antiinflamator

Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) a anunțat, astăzi, că susține medicii cu specialitatea Medicină de Laborator și Microbiologie Medicală în urma memoriului prin care aceștia din urmă atrăgeau atenția asupra faptului că se încearcă punerea semnului de egal între medici din aceste specializări și biologi, biochimiști și chimiști, în laboratoarele de analize.

„Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) susține medicii cu specialitatea Medicină de Laborator și Microbiologie Medicală. CMMB are printre obiective, potrivit Statutului, reprezentarea intereselor profesiei de medic și păstrarea prestigiului acestei profesii", se arată într-un comunicat de presă, transmis redacției, și semnat de Președintele Colegiului Medicilor București, Prof. Dr. Cătălina Poiană

Scandalul a izbucnit după ce peste 300 de medici de Medicină de laborator și Microbiologie medicală au anunțat, într-un memoriu, că se opun unui amedament adus de Ordinul Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor din România la Proiectul de lege 422 din 2018, aflat în dezbatere la Camera Deputaților, a cărui aprobare ar însemna în fapt punerea unui semn de egal între medici și biologi, biochimiști și chimiști, în laboratoarele de analize.

Citește și: Medici, la un pas să fie egali cu biologi, biochimiști și chimiști

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel