CNAS precizează că „indemnizațiile și concediile de asigurări sociale de sănătate sunt reglementate distinct printr-un alt act normativ decât Codul Fiscal, mai precis prin Ordonanța de Urgență nr. 158/2005, care condiționează acordarea de concedii medicale plătite de achitarea unei alte contribuții decât contribuția de asigurări sociale de sănătate. Astfel, în cazul angajaților, dreptul la concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate este condiționat de plata contribuţiei asiguratorii pentru muncă, pe care o efectuează angajatorul. Articolul 75 din Codul Fiscal (abrogat prin OUG nr. 18/2018) se referă însă la deducerea contribuției de asigurări sociale de sănătate plătită de către persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, deci nu are nicio legătură cu dreptul angajaților la concediile medicale plătite”.
Reglementări care vizează persoanele cu venituri din activități independente
Articolul 75 din Codul Fiscal a fost abrogat deoarece, începând cu anul 2018, a fost reglementat un nou mecanism mai simplu de stabilire, declarare și plată a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice care realizează venituri. Astfel, în forma actuală a Codului Fiscal, contribuabilii persoane fizice declară veniturile realizate în Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, aceștia efectuând toate operațiunile privind deducerile de care beneficiază potrivit legii.
Referitor la calitatea de asigurat a persoanelor care realizează venituri din activități independente sau din drepturi de proprietate intelectuală, CNAS precizează că, în conformitate cu legislația actuală, această calitate se dobândește de la data depunerii Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, prevăzută în Codul Fiscal. Pentru aceste categorii de persoane calitatea de asigurat încetează la data la care expiră perioada pentru care s-a depus declaraţia menționată, dacă nu se depune o nouă declaraţie pentru perioada următoare.
CNAS mai precizează că, în conformitate cu dispozițiile OUG 158/2005, persoanele care nu sunt angajate (deci inclusiv persoanele fizice care realizează venituri din activități independente) pot opta să beneficieze de dreptul la concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, dacă achită o contribuţie pentru asigurarea pentru concedii şi indemnizaţii, diferită de contribuția de asigurări sociale de sănătate. Cuantumul acestei contribuții este de 1% din venitul lunar înscris de contribuabil în contractul de asigurare de sănătate.
„Cu alte cuvinte, această categorie de persoane asigurate nu-și poate pierde calitatea de asigurat de sănătate și nici dreptul la concedii medicale plătite (în cazul în care a optat pentru acest drept) indiferent de situația regularizărilor anuale ale contribuției de asigurări sociale de sănătate”, se arată în comunicatul CNAS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.