Cîțu: Ministerul Sănătății primește 3,7 miliarde de lei la rectificarea bugetară

Dana Lascu |
Data publicării:
FOTO Facebook Guvernul României
FOTO Facebook Guvernul României

Ministerul Sănătății va primi, alături de Ministerul Dezvoltării, al Investițiilor și al Transporturilor, cei mai mulți bani la rectificarea bugetară, a anunțat premierul Florin Cîțu.

„În ședința de Guvern de astăzi am aprobat rectificarea bugetară, prima rectificare bugetară pe anul 2021. (...) Am să vă spun primele patru ministere care primesc cei mai mulți bani la această rectificare bugetară: Ministerul Sănătății, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Investițiilor, Ministerul Transporturilor. Acestea sunt primele patru ministere care primesc cele mai mari sume la rectificarea bugetară ", a precizat premikerul Florin Cîțu, într-o conferință, la Palatul Victoria.

El a epxlicat că Ministerul Sănătății primește 3,7 miliarde de lei.

„La capitolul Sănătate, după rectificare, sunt 3 miliarde de lei mai mult decât în 2020 - deci față de anul trecut, când eram în plină pandemie, anul acesta alocăm cu 3 miliarde de lei mai mult la Sănătate și cu 4,4 miliarde de lei mai mult decât în 2019 și dublu față de 2018. Suntem într-un an important, în care am alocat sume importante Ministerului Sănătății.", a arătat Florin Cîțu.

În afară de Ministerul Sănătății, Ministerul Dezvoltării, al Investițiilor și al Transporturilor, și alte ministere care primesc bani în plus la rectificare: "Ministerul Educației - un plus de 964 de milioane de lei; Ministerul Investițiilor - un plus de 760 de milioane de lei; Transporturi - 660 de milioane de lei; Ministerul Apei și Pădurilor - 533 de milioane de lei".

De asemenea, pentru bugetul general centralizat al unităților administrativ-teritoriale se alocă 1,6 miliarde de lei, a mai spus prim-ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel