Circulația sanguină a creierului, îmbunătățită de sportul făcut dimineața

Florina Pop |
Data actualizării: | Data publicării:

Exercițiile fizice făcute dimineața protejează fluxul sanguin al creierului de unele efecte negative din orele de ședere, susține un studiu recent.

Circulația sanguină a creierului este îmbunătățită la adulții în vârstă dacă fac sport dimineața, arată unui studiu internațional. Autorul principal al cercetării, Michael Wheeler de la Universitatea din Australia de Vest, susține beneficiile exercițiilor fizice făcute dimineața, potrivit unui comunicat al Societății Americane Fiziologice.

„Protecția creierului împotriva scăderii fluxului sanguin al creierului este importantă pentru menținerea sănătății creierului la adulții în vârstă. O echipă internațională de cercetători a studiat un grup de adulți supraponderali cu vârste între 55 și 80 de ani pentru a măsura efectele combinate ale ședinței de comportament și sedentarismul asupra fluxului sangvin al creierului", arată sursa citată.

Experimente separate

S-au realizat trei studii diferite, separate, timp de cel puțin șase zile.

Seniorii voluntari au stat jos neîntrerupt 8 ore. Al doilea test - au stat o oră, au făcut mișcare jumătate de oră, iar apoi au stat 6,5 ore. Al treilea - au stat jos o oră, au mers la intensitate medie timp de 30 de minute și s-au reașezat timp de 6,5 ore, dar au făcut și plimbări de 3 minute cu intensitate ușoară la fiecare 30 de minute.

Autorii studiului au măsurat tensiunea arterială, frecvența cardiacă și fluxul sanguin către artera cerebrală medie, înainte ca participanții să mănânce micul dejun și apoi să stea jos și alteori în timpul perioadelor lungi de ședere.

Analize

Ce au observat? În toate studiile, fluxul de sânge către artera cerebrală medie a fost cel mai ridicat la începutul zilei. De-a lungul dimineții până la prânz, fluxul de sânge a scăzut cu aproximativ 20% când voluntarii au stat în permanență, și a rămas la acea rată redusă pentru restul zilei.

Dar în ambele studii care au presupus efectuarea de exerciții fizice, fluxul de sânge a crescut din nou în după-amiaza, în loc să rămână mai scăzut. Iar când voluntarii au făcut pauze frecvente de exerciții fizice, fluxul de sânge a crescut mai devreme în timpul zilei decât atunci când au făcut sport 30 de minute și apoi au stat pentru restul zilei.

Articolul complet a fost publicat în Journal of Applied Physiology și poate fi citit AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel