Rebeca a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie și chiar dacă și-a început cariera în spital, ca rezident, pasiunea ei pentru artă a transformat-o într-un artist inovator. Acum, Rebeca Dumitru va avea prima expoziție de artă la un hotel din București, acolo unde își va expune și pune la vânzare tablourile unice, create cu suflet și creativitate.
Vorbind despre expoziția Rebecăi Dumitru, Thea Haimovitz a vorbit despre omul care, cu mulți ani în urmă, a renovat hotelul unde va avea loc evenimentul și omul datorită căruia România are astăzi unul dintre cele mai mari și importante spitale, Spitalul Elias.
Sigur ai auzit de multe ori vorbindu-se despre Spitalul Elias din Bucureşti și trebuie să știi că este una dintre instituțiile medicale de elită ale țării noastre. Cu toate acestea, puțini știu povestea apariției Spitalului.
"A fost un om cu factură de gândire cabală, pe care l-a chemat Elias. Un domn remarcabil care în 1923, când a murit, a lăsat printr-un testament întreaga sa avere poporului român, Academiei Române.
Faza e că el a lăsat o avere care era echivalentul unui income al României pe un an de zile. Și când au primit averea, într-un an în care antisemitism era destul de mare și când Academia Română s-a trezit cu toată averea aia pe cap, l-au desemnat pe Grigore Antipa să se ocupe de testament.
Era un testament care rămăsese tot, tuturor, nu conta că ești evreu, creștin... nu conta!
Una dintre chestiile care erau trecute în testament era ca România să creeze primul spital din Europa, cel mai mare spital și cel mai modern spital din Europa, în așa fel încât tineretul să meargă să studieze în străinătate, să întoarcă în România și să pună în România pe harta Europei din punct de vedere al medicinei.
Și acel spital se numește astăzi Elias. Elias are acolo la intrare o statuie amărâtă, nimeni nu știe ce-i cu el acolo", a povestit Thea Haimovitz, în emisiunea Mi-Th influencer.
Așadar, Spitalul Elias a fost înființat în anul 1936 de către Fundația Familiei Menachem H. Elias, așa cum a prevăzut în testamentul său Jacques Menachem Elias, care a lăsat întreaga sa avere ca legatar testamentar Academiei Române.
Construcția spitalului a început în anul 1934, iar la data de 15 noiembrie 1938, în prezența Marelui Voievod Mihai de Alba Iulia (viitorul rege Mihai I) și a Reginei Elena, precum și a altor personalități din țară și din străinătate, a fost pus în funcțiune ”Spitalul fondat de Familia Menachem H. Elias”, cel mai modern spital din Europa acelor vremuri deschizându-și porțile ambulatoriului, spitalului cu 200 de paturi și sanatoriului.
Astăzi, Spitalul Universitar de Urgență Elias este un spital clinic universitar aflat în București, care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare, de îngrijiri în caz de graviditate și maternitate precum și a copiilor și nou-născuților și desfășoară o activitate de cercetare și învățământ.
Cine a fost Jacques Menachem Elias?
Jacques Menachem Elias a fost unul dintre cei mai bogaţi români care au trăit în secolele al XIX-lea și al XX-lea.
Provenind dintr-o familie de evrei de rit spaniol, Jacques Menachem Elias a primit cetățenia română abia la vârsta de 46 de ani, în anul 1880, în regim de urgență, la cererea Regelui Carol I de Hohenzolern al României, care a cerut ca Elias să fie consilierul său personal în special pe zona economică.
Elias a fost un important om de afaceri și un mare industriaș, a fost proprietarul mai multor fabrici de zahăr, a fost destul de mult timp președintele și acționarul Băncii Generale Române. În plus, deținea două mine de mercur în regiunea Dalmației din Croația, dar și acțiuni de milioane de lei la bursele din New York, Bruxelles, Londra, Praga, Belgrad sau Berlin.
De-a lungul vieții sale, a reușit să strângă o avere impresionantă, a ajuns să dețină moșii întinse pe mii de hectare, 1.300 de hectare de pădure și teren arabil, precum și mai multe imobile atât în țară, cât și în străinătate.
Doar în Viena, Jacques Menachem Elias avea nouă clădiri, care aveau în total nu mai puțin de 1.300 de camere, magazine și birouri. Acestea erau evaluate la acel moment la aproape 22,8 milioane de lei, iar din chirii încasa în fiecare an circa 342.000 de lei.
Asta nu este tot pentru că el deținea câteva proprietăți și în Berlin, Roma și Paris.
Vezi emisiunea AICI:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.