Toată lumea știe care sunt beneficiile sportului. Exercițiile sportive și mișcarea previn apariția unor boli grave și au un efect benefic asupra organismului în ansamblu. Dar unora nu le place să facă sport. De fapt, dacă duci un stil de viață sănătos, atunci s-ar putea să nu ai nevoie de sport.
Experții au numit care sunt obiceiurile bune care au un efect pozitiv asupra organismului. Iată cinci moduri de a rămâne sănătos fără exerciții fizice.
1. Bea suficientă apă
Corpul are nevoie de suficientă apă. Datorită apei, organismul menține temperatura corpului, elimină substanțele inutile și protejează articulațiile și țesuturile.
2. Dormi suficient
Experții spun că persoanele, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, au nevoie de 7 sau mai multe ore de somn în fiecare noapte. Lipsa somnului duce la depresie, boli de inimă, diabet de tip 2 și obezitate.
3. Mișcă-te
Există o legătură între moartea prematură și un stil de viață sedentar. De altfel, un stil de viață sedentar poate duce la demență, diferite tipuri de cancer, diabet, depresie, probleme cardiace și creștere în greutate.
Pielea va fi strălucitoare și sănătoasă ca în reclame. Iată ce trebuie să faci
Nu uita că și mersul pe jos aduce multe beneficii. Potrivit unor studii, contează nu doar numărul de pași pe care îi faci într-o zi, ci și ritmul în care îi faci. Persoanele care merg cu viteză mare ar avea beneficii mai mari pentru sănătate. Cercetătorii au descoperit că persoanele care merg într-un ritm mai rapid au obținut rezultate mai bune în ceea ce privește starea de sănătate.
Cu toate acestea și un mers lent poate avea aceleași beneficii. Urmărirea numărului de pași și a vitezei de mers la persoanele cu vârsta peste 65 de ani și, în același timp, evaluarea abilităților cognitive ale acestora ar putea contribui concret la prevenirea riscului de a dezvolta demență senilă.
4. Evită stresul
Medicii spun că, pentru a lupta împotriva stresului, ar trebui să alegi dieta potrivită, să fii activ și să dormi suficient. Utile în acest sens sunt masajul, yoga, meditația, respirația profundă.
Se crede că stresul contribuie la aproximativ 60% din toate bolile și afecțiunile umane; acesta poate crește riscurile de accident vascular cerebral și de boli de inimă cu 50% și, respectiv, 40%.
Desigur, viața de zi cu zi face imposibilă eliminarea completă a stresului, dar există lucruri pe care le putem face pentru a reduce stresul și pentru a-l împiedica să devină o problemă gravă de sănătate. O strategie este cititul, care poate reduce nivelul de stres cu până la 68%, chiar mai mult decât ascultarea de muzică sau o plimbare.
5. Sari peste gustări sau fă-le sănătoase
Nutriționiștii recomandă să mănânci de 3 ori pe zi și să eviți gustările, deoarece acestea provoacă supraalimentarea. Dacă nu le poți refuza, atunci alege alimentele sănătoase: nuci, legume, fructe. Consumă produse bogate în vitamina E, un nutrient important pentru piele, deoarece inhibă oxidarea lipidelor, combate îmbătrânirea și daunele razelor ultraviolete, reduce inflamația.
Deficitul de vitamina E duce la deteriorarea oxidativă a pielii, la perturbarea structurii colagenului și la celulită. În plus, pot să apar prematur firele cărunte de păr, ridurile adânci și fine și crăpăturile pe buze.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.