Cinci britanici, internați în Franța după ce s-au infectat cu noul coronavirus

Adisa Codruț |
Data publicării:
Noul coronavirus foto: pixabay.com
Noul coronavirus foto: pixabay.com

Cinci persoane de origine britanică se află internate în Franța, după ce au fost infectate cu noul coronavirus. Starea lor de sănătate este bună.

Cinci britanici infectaţi cu noul coronavirus, patru adulţi şi un copil, a căror stare de sănătate nu suscită îngrijorare, au fost spitalizaţi în Franţa, a anunţat sâmbătă dimineaţa ministra Sănătăţii, Agnes Buzyn.

"Este vorba despre o grupare de cazuri în jurul unui 'caz iniţial', un cetăţean britanic care se întorcea din Singapore şi care a stat patru zile, începând din 24 ianuarie, într-o cabană din staţiunea Contamines-Montjoie, în Alpii francezi", a detaliat ea, precizând că starea lor clinică nu suscită îngrijorare.

Pe lângă aceste cinci persoane testate pozitiv pentru noul coronavirus, alte şase, apropiate de britanic şi cazate în aceeaşi cabană, au fost, de asemenea, spitalizate în noaptea de vineri spre sâmbătă, ca măsură de precauţie, a indicat ministra. Toate sunt de naţionalitate britanică, potrivit unor surse citate de agerpres.ro.

Autorităţile încearcă în prezent să-i găsească şi să-i informeze pe cei care au intrat în contact cu britanicul infectat.

Aceste noi cazuri de contaminare aduc la 11 numărul total de cazuri descoperite în Franţa începând din 24 ianuarie.

Ceilalţi şase pacienţi - majoritatea cetăţeni chinezi - identificaţi până acum pe teritoriul francez sunt în continuare spitalizaţi, deşi starea de sănătate a celor mai mulţi dintre aceştia s-a ameliorat.

Noul coronavirus a infectat deja peste 34.500 de persoane şi a ucis 722 în China continentală (fără Hong Kong şi Macao), au anunţat sâmbătă autorităţile sanitare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel