Ce este chirurgia post-bariatrică și ce avantaje are? Acest tip de intervenție este parte integrantă a procesului de slăbire post-bariatric?
De câțiva ani chirurgia conturului corporal își face loc că o ramură nou apărută în cadrul chirurgiei plastice, denumită și chirurgia post-bariatrică, s-a dezvoltat în corelație directă cu creșterea incidenței obezității în lume, explică doctor Carmen Giuglea, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, șef Secție în cadrul Spitalului de Urgență Sf. Ioan și președinte al Societății Române de Chirurgie Estetică.
Într-o lume ideală, pacientul care se hotărăște să pornească pe calea rezolvării obezității de care suferă ar trebui să fie preluat de o echipă complexă, formată din chirurg generalist care să-l opereze de stomac, de un nutriționist care să-l consilieze pe parcursul perioadei de slăbire care urmează, de un chirurg plastician care să-i explice care pot fi consecințele unei slăbiri masive în greutate asupra aspectului corpului și care sunt soluțiile corectoare, și de un psiholog care să-l sprijine în toată această perioada de frustrări, îndoieli și nesiguranțe.
Ajută pacientul care a slăbit masiv
Doctor Carmen Giuglea spune că marele avantaj al chirurgiei post-bariatrice este acela că ajută pacientul obez care a slăbit prin eforturi importante de voință să-și mențină greutatea. Studii publicate în SUA au demonstrat că pacienții obezi operați pe stomac și-au menținut greutatea dacă și-au făcut intervenții de corecție a conturului corporal, decât cei care nu au făcut aceste intervenții.
Când se pot realiza corecțiile corporale, la cât timp după intervenția de micșorare a stomacului? Care sunt zonele sunt cele mai afectate în procesul de slăbire și necesită corecții?
Ei, bine, după ce pacientul a slăbit în greutate atât cât era necesar, urmează perioada de stabilizare a greutății și de echilibrare a carențelor nutriționale inerente care apar post-intervenție bariatrică, care ar trebui să fie de minim 6 luni. După aceea poate începe corecția corporală, necesară mai ales la persoanele tinere care au slăbit foarte mult în greutate (50-100 kg). Evaluarea zonelor care au nevoie de ajustări se face de către chirurgul plastician, dar decizia și planul de tratament presupune un consens cu dorințele și nevoile pacientului. Pacientul trebuie să fie corect informat despre cicatricile pe care le va avea, despre evoluția uneori imprevizibilă a acestora, independența de calitatea actului chirurgical, arată doctor Carmen Giuglea.
Ce tipuri de intervenții post-bariatrice se pot face
Ca și intervenții, vorbim despre „total body lift" sau de „lower body lift"(liftingul circular al etajului mijlociu al corpului), asociat eventual cu corecția sânilor, coapselor sau brațelor. Rezultatul final al acestor intervenții constă în obținerea unui bun contur corporal, cu prețul inerent al unor cicatrici. Acestea vor fi plasate, însă, în zone care să poată fi ascunse în lenjerie, și cu timpul vor deveni discrete, greu vizibile, detaliază specialistul.
Având în vedere modificările multiple ce au loc la nivel corporal că efect al slăbirii masive în greutate, mai multe zone au nevoie de corecție în general, iar intervențiile trebuie grupate în așa fel încât să se poată obține un efect maxim cu minimum de etape (1-2) și cu perioade de recuperare cât mai scurte. Efectele acestor intervenții îmbunătățesc nu numai aspectul fizic și viață sexuală, dar și psihicul pacienților, care devin mult mai încrezători în propria persoană, crescându-le substanțial calitatea vieții. Mărturiile acestora după vindecare și reintegrare socială susțin aceste realități.
Deoarece remodelarea corporală post-bariatrică presupune combinarea corecțiilor într-o singură intervenție sau în maxim două, este important că pacientul să se adreseze unui chirurg plastician cu experiență în aceste intervenții. De ce? Pentru că foarte importantă este efectuarea desenului preoperator, care decide plasarea viitoarelor cicatrici și aprecierea cât mai exactă a surplusului de piele care trebuie îndepărtat; de asemenea foarte importantă este echipa operatorie, pentru că numai o echipa bine rodată poate asigura timpul optim al intervenției. În general vorbim de intervenții lungi ca și timp de desfășurare, de 3-5 ore pentru o muncă în echipa. Cu cât se prelungește acest timp, cu atât cresc atât riscul operator, cât și perioada de recuperare.
Este acest tip de intervenție este decontată de stat?
Din păcate, nu. În țară noastră din păcate, pacienții obezi nu sunt ajutați decât parțial în acest demers de rezolvare a acestei probleme metabolice: nici operația de micșorare a stomacului nu poate fi făcută fără cheltuieli personale, cum dealtfel nici intervențiile corectoare ale conturului corporal sunt considerate intervenții de chirurgie estetică și nu sunt decontate. De asemenea, suportul psihologic nu este ușor de obținut în majoritatea cazurilor, deoarece în general necesită o terapie relativ îndelungată și costisitoare, pe care nu oricine și-o poate permite, având în vedere și costurile cumulate cu restul intervențiilor care au totuși prioritate din punctul de vedere al pacientului, conchide doctor Carmen Giuglea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.