Celulele stem, noi speranțe în regenerarea dinților

Steluța Indrei |
Data publicării:

Celulele stem recoltate din dinții de lapte ar putea fi folosite la repararea și regenerarea dinților în viitor, potrivit noilor cercetări citate de Science Alert.

Oamenii de știință au anunțat că au folosit deja cu succes celule stem la copii pentru repararea dinților permanenți insuficient dezvoltați. 

Natura regenerativă a celulelor stem - acele celule care se pot transforma și multiplica pentru a repara aproape orice parte a corpului - a permis cercetătorilor să completeze cu succes țesutul moale din interiorul dintelui (sau pulpa dentară) în cazul a 30 de pacienți dintr-un studiu clinic din China.

În viitor, aceeași tehnică ar putea fi folosită și pentru a repara dinții adulți, înlocuind vasele de sânge și conexiunile nervoase care sunt adesea compromise pentru totdeauna atunci când un dinte suferă un traumatism serios.

„Acest tratament oferă speranțe pacienților pentru a-și recupera dinții”, spune unul din membrii echipei, Songtao Shi de la Universitatea din Pennsylvania. Pacienții care au primit tratamentul experimental cu celule stem sunt monitorizați de 2-3 ani și toți și-au păstrat viabilitatea dinților. „La stimularea caldă sau rece există reacție, deci dinții sunt vii”, a precizat cercetătorul. 

Implantul cu celule stem prelevate din dinții de lapte se dovedește o terapie sigură și eficientă cel puțin în cazul copiilor.

Statisticile arată că aproape jumătate dintre copii suferă trumatisme dentare în copilărie, iar dacă acest lucru se întâmplă în cazul unui dinte permanent încă în creștere, aportul de sânge și dezvoltarea rădăcinilor pot fi afectate, lăsând uneori un dinte „mort".

Implantul cu celule stem este o metodă salvatoare în astfel de cazuri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel