Dr Gabriel Mitulescu, Doctor în Științe Medicale, medic primar chirurgie generală și chirurgie oncologică, colaborator al Spitalului Clinic Sanador, a explicat ce este ileostomia.
În general, a arătat acesta, „colostomia și ileostomia înseamnă un gest medical prin care este deviat intestinul gros, respectiv intestinul subțire, la nivelul peretelui abdominal când calea naturală nu mai poate fi folosită, temporar sau permanent, din diverse motive”.
Ileostomia, însă, este o procedură care se face în situații speciale.
„Ileostomia se face pentru a proteja afecțiuni ale intestinului gros sau atunci când intestinul gros este extirpat în întregime, cu canal anal și cu tot cu rect. Dacă se poate păstra canalul anal sau eventual o porțiune a rectului, ileostomiile sunt de regulă temporare pentru că dezideratul nu este să mutilăm oamenii, ci să-i aducem la o integritate corporală cât mai aproape de cea naturală. Dar când există boli inflamatorii redutabile de genul rectocolitei sau a bolii Crohn sau în situația polipozei familiale multiple, care neoperată duce la cancer în sută la sută din cazuri, atunci se pune problema extirpării întregului colon sau a unei porțiuni mari din colon, cu cu tot cu canalul anal și cu rect”, a arătat dr Gabriel Mitulescu.
Cum previi cancerul de colon, află în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.