"Atenție părinți și bunici. Vine sezonul căpuşelor. Nici copiii nu au scăpat vreodată de aceste muşcături. Examinați întotdeauna copiii la întoarcerea de la locurile de joacă! Mușcăturile de căpușe pot fi periculoase. Când trebuie să mergeți la spital:
1. Căpuşa trebuie extrasă printr-o intervenţie chirurgicală cât mai urgentă.
2. Extragerea se face preferabil de personal specializat.
3. Nu strângeţi căpuşa care v-a muşcat între degete pentru a nu pompa din conţinutul său intestinal cu microbi în sângele dumneavoastră.
4. Dacă aţi încercat să scoateţi căpuşa cu penseta şi capul ei s-a rupt şi a rămas în piele, prezentarea la medic şi extragerea chirurgicală este o urgenţă pentru prevenirea infecţei şi a complicaţiilor.
5. Prevenția boreliozei implică extragerea rapidă a căpușei și administrare de antibiotice.
6. Medicația se administrează adesea la domiciliu pentru o perioadă de până la 10-14 zile.
7. Consultaţi imediat un medic mai ales dacă apar modificări la nivelul muşcăturii sau apar simptomele variate ale așa-numitei ,,gripe de vară” însoţită de dureri musculare, transpiraţii sau nas înfundat.
Până când legea Ciuhodaru privind predarea educației pentru sănătate în toate școlile din România va fi aprobată, e bine să:
1. Rețineți data la care a fost extrasă căpuşa.
2. Urmăriţi apariţia oricăror simptome ,,curioase" atât la nivelul muşcăturii cât şi generale precum cele pseudogripale: febră, dureri de cap, dureri în gât, ganglioni inflamaţi, oboseală marcată și dureri musculare.
3. Rețineți că simptomatologia bolii Lyme este polimorfă şi realizează tablourile clinice a peste 200 de afecţiuni. Nu degeaba este supranumită boala cu 1000 de feţe.
4. !!! Mai puțin de 30% dintre bolnavii de Lyme după mușcătura de căpușă își mai amintesc de această mușcătură datorită dimensiunilor mici și secreției anestezice).
5. Boala Lyme poate fi recunoscută ușor în primul stadiu. Eritemul apare în câteva zile (între 3 și 30 de zile) la nivelul pielii, centrat de locul de atașare a căpușei. Este roșiatic, rotund și are dimensiuni variabile. În timp acesta se extinde centrifug mărindu-și suprafața și are adesea un aspect caracteristic de semn de tras la țintă: un punct roșu central înconjurat de o zonă de piele curată ce este și ea înconjurată de o zonă roșie. În majoritatea cazurilor eritemul nu produce prurit sau durere dar este cald la atingere. Chiar fără tratament eritemul migrator dispare în câteva săptămâni", a explicat Dr. Tudor Ciuhodaru în postarea sa pe Facebook.
Despre boala Lyme
Boala Lyme este mai frecventă în zonele în care trăiesc căpușe, cum ar fi zonele cu iarbă, cu tufișuri sau împădurite.
- Simptomele din stadiul 1 apar, de obicei, între 3 și 30 de zile, cu o erupție cutanată și alte semne.
- Simptomele din stadiul 2, care se pot suprapune, se pot agrava în decurs de 3 până la 10 săptămâni fără tratament.
- Simptomele din stadiul 3 pot include erupții cutanate, dureri de gât, slăbiciune musculară, bătăi neregulate ale inimii, durere, amorțeală și umflături la nivelul ochilor sau al pleoapelor.
Boala diseminată tardiv poate duce la decolorarea și umflarea pielii de pe spatele mâinilor și picioarelor și poate provoca leziuni ale țesuturilor sau articulațiilor. Diagnosticul precoce și tratamentul adecvat pot îmbunătăți rezultatele. Dacă ști că ai fost mușcat de o căpușă sau este posibil să fi fost în preajma căpușelor, urmărește simptomele și consultă un doctor cât mai curând posibil.
Prevenție
"1. La noi căpușa implicată este Ixodes ricinus (numele e dat de aspectul caracteristic de ”bob de ricin”). Nu toate căpușele sunt purtătoare de Borelia (nu toate persoanele mușcate de o căpușă vor dezvolta borelioză).
2. Căpuşa adultă este vizibilă pe piele (mai dificil în zonele piloase) şi trebuie scoasă imediat dar nimfele sunt foarte greu de vizualizat (arată ca un punct negru cât un varf de ac).
3. Examinați întotdeauna copiii la întoarcerea de la locurile de joacă.
4. Evitaţi zonele în care riscul de a fi muşcați de căpuşe este mare (spaţiile verzi, tufişuri, pe sub arbori).
5. Riscul crește în aceste zile călduroase datorită stilului sumar de îmbrăcăminte cât şi a activităţilor în aer liber în zone populate de coloniile de căpuşe.
6. Atenţie la locurile de joacă ale copiilor.
7. În zonele de risc purtaţi haine deschise la culoare, cu pantaloni lungi introduşi în şosete cu textură mai deasă. Alegeţi pantofi deschişi la culoare, fără orificii sau decupaje.
Și puțină istorie. În 1982 Willy Burgdorfer (microbiolog american de origine elvețiană) a reușit să identifice o spirochetă dintr-o specie de căpușe care se dovedea a fi implicată într-o misterioasă epidemie ce afectase populația orașului Lyme din statul american Connecticut. Deși în orașul Lyme populația a fost afectată în special de fenomene cutanate și articulare (poliartrită, spondilită, sacroileită), noțiunea de Lyme nu se limitează doar la descrierea de artroborelioză, ci include pe lângă fenomenele autoimune și pe cele de afectare neurologică progresivă", a adăugat în încheiere Dr. Tudor Ciuhodaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.