Ce trebuie să ai la tine dacă mergi la Sfânta Cuvioasă Parascheva: Organismul trebuie pregătit pentru pelerinaj

Giorgiana Croitoru |
Data actualizării: | Data publicării:
Ce trebuie să ai la tine dacă mergi la Sfânta Cuvioasă Parascheva - Foto: Agerpres
Ce trebuie să ai la tine dacă mergi la Sfânta Cuvioasă Parascheva - Foto: Agerpres

Un medic a transmis un mesaj ferm persoanelor care merg în aceste zile în pelerinaj la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Medicul Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase recomandă persoanelor care vin în aceste zile în pelerinaj la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei din Iaşi pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, să aibă asupra lor şi haine mai groase, o umbrelă şi alimente neperisabile pentru a evita astfel toxiinfecţiile alimentare.

Mustul, bombă cu ceas. Diana Bulgaru: Se moare rapid și sigur, în 5 minute maximum. Oamenii cad și mor

"Sărbătorile Iaşului, cu serbarea Sfintei Cuvioase Parascheva, este perioada cea mai aşteptată, atât pentru ieşeni cât şi pentru credincioşii din toată ţară care aleg să vină în Capitala Moldovei în zilele următoare. Ca să nu umbrim frumuseţea sărbătorilor şi pentru că bolile nu ţin cont de sărbătoare este chibzuit să urmăm câteva sfaturi.

Cu toţii avem cu siguranţă o rudă, un prieten sau cunoaştem pe cineva care va sta la rând pentru a se ruga la Racla Sfintei Cuvioase Parascheva. Pentru toţi aceştia şi mai ales pentru pelerinii care vin de departe şi cu siguranţă vor sta ore bune la rând este important de ştiut că organismul trebuie pregătit pentru pelerinaj.

Mai exact: perioada care precede călătoriei la Iaşi să fie una de odihnă şi alimentaţie echilibrată, bogată în proteine, grăsimi, glucide şi vitamine obţinute din fructe şi legume", a declarat dr Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, potrivit Agerpres.

Medicul recomandă pelerinilor care vin cu mâncare la pachet să se asigure că acesta conţine alimente neperisabile şi să nu uite să consume lichide precum apă sau ceai cald, dacă temperatura o impune.

Salata antivirală. Cele 9 ingrediente care te feresc de răceală și întăresc imunitatea. Cu ce trebuie să înlocuiești lămâia

Nu uitați medicamentele acasă



În cazul persoanelor care iau tratament pentru boli cronice, dr. Florin Roşu le recomandă să nu uite medicaţia acasă şi să respecte administrarea acestora aşa cum a fost prescrisă de medicul curant.

"Persoanele care prezintă simptome de boală respiratorie să folosească mască de protecţie. Este un gest responsabil din partea acestora cât şi pentru ceilalţi din jur. De asemenea, trebuie să anunţe personalul medical care cu siguranţă monitorizează desfăşurarea fără incidente a pelerinajului, pentru a primi ajutor şi recomandări", a declarat dr Florin Roşu.

Medicul recomandă fiecărei persoane care vine în pelerinaj la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei să aibă în bagaj îmbrăcăminte mai groasă şi o pelerină de ploaie sau o umbrelă.

"Confortul termic, alimentaţia şi hidratarea ajută organismul să facă faţa oboselii care cu siguranţă se acumulează după călătorie şi apoi pelerinaj", a declarat dr Florin Roşu.

Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva începe sâmbătă, 8 octombrie. De la ora 6,00, racla cu sfintele moaşte va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cadrul tradiţionalei procesiuni şi va fi depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne timp de o săptămână, până sâmbătă, pe 15 octombrie.

În data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9,00, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. 

Alimentul preferat al românilor care distruge creierul. Îl poți mânca doar până la 44 de ani. Ciurea: Este îngrozitor!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel