Cu ajutorul fotografiilor antropometrice se poate reconstui figura unei persoane decedate acum sute de ani, sau, în zilele noastre aceste fotografii sunt folosite în medinina legală și în criminalistică. Antropometria se referă la măsurarea individului uman.
Antropometria implică măsurarea sistematică a proprietăților fizice ale corpului uman, în primul rând descriptori dimensionali ai dimensiunii și formei corpului. În plus, în medicina judiciară, antropometria este importantă deoarece servește la identificarea personalității unui individ.
Nouăți despre Medicina Legală
Prof. dr.Octavian Buda a dezvăluit care sunt noutățile din domeniul medicinei legale, dar și felul în care oamenii de știință de folosesc de fotografiile antropometrice pentru a realiza reconstrucții faciale.
”Există arii de cercetare care țin de tomografia computerizată, de reconstrucțiile faciale, am avut plăcerea cu domnul profesor Irinel Popescu să vorbim despre un proiect interesant pe care l-a făcut cu Muzeul de Istorie al Municipiului București, cu domnul Adrian Majuru, despre reconstrucția facială a craniului lui Mihai Viteazu, în care a ieșit figura lui foarte clară. Asta ne-a ajutat că acel craniu care se află la Mănăstirea Dealu, care are niște pomeți foarte ascuțiți, niște arcade zigomatice foarte proeminente corespund. Se pot identifica urmașii”, a spus prof. dr. Octavian Buda, în cadrul emisiunii DC Medical.
Recontrucția facială în criminalistică
Metoda științifică de reconstrucție facială este încercarea de recreare a feței unei persoane. Încă din cele mai vechi timpuri, identitatea persoanelor nu era cunoscută, astfel că s-a pornit de resturile scheletului acestora, combinând interpretarea artistică, criminalistica, antropologia, osteologia și anatomia.
”Reconstrucția facială vine dinspre criminalistică. Tot așa ține de identificarea victimelor. Aceste tehnici computerizate duc la ceea ce se numește virtopsie, adică autopsie virtuală. Se pot face niște scanări și se pot obține niște schimbări de imagine în 3D cu totul remarcabile, cum se fac în cazul mumiilor egiptene care sunt scanate de așa manieră încât se poate identifica și ulterior face aceste reconstrucții faciale. Tehnica computerizată, după aceea aspectele de biochimie sunt cercetări de amploare care se fac în domeniul balisticii și al felului în care diversele arme letale sau non-letale produc leziuni. Este ceea ce se numește forensic science”, a mai explicat prof. dr. Octavian Buda, în cadrul emisiunii DC Medical.
Fotografiile antropometrice, folosite încă din secolul al XIX-lea
La sfârșitul secolului al XIX-lea au început să se folosească fotografiile antropometrice. Așa, oamenii legii îi identificau pe făptașii unor infracțiuni.
”În clipa în care la sfârșitul secolului XIX au început să se facă fotografii medicale în scop de identificare, așa numitele fotografii antropometrice, anglosaxonii le numesc mugshots, toți delicvenții au putut fi găsiți foarte ușor, pentru că Mina Minovici și fratele lui au implementat încă de prin 1892-1893 de când s-a inaugurat morga veche, acest sistem de forografii antropometrice.
Ce făcea un hoțoman? Șterpelea prin București, nu exista încă Instituția Buletinului de Identitate și fugea în alt oraș unde făcea alte hoții și nu îl găsea nimeni. Când au început să îi prindă și să îi fotografieze și să facă un catalog cu acești delicvenți lucrurile s-au schimbat. Medicina legală evoluează. Una din mizele fundamentale ale ei este identificarea victimelor. Mina Minovici spunea că o autopsie rău făcută nu se mai repară niciodată”, a mai previzat profesorul Octavian Buda.
Octavian Buda este un medic psihiatru român și istoric al medicinei. Este profesor universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, unde conduce catedra de istoria medicinei din 2009.
Întreaga emisiune poate fi urmărită AICI:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.