Ce se întâmplă dacă dormi pe o parte. Care este cea mai sănătoasă poziție de somn

Sonia Baciu |
Data publicării:
ce se intampla daca dormi pe o parte. FOTO: Feepik @svetlanasokolova
ce se intampla daca dormi pe o parte. FOTO: Feepik @svetlanasokolova

Ce se întâmplă dacă dormi pe o parte. De ce nu este recomandat să dormi pe burtă.

Un somn odihnitor este un cumul de elementele, printre care numărul de ore, între 7 și 9, potrivit specialiștilor, dar și găsirea poziției ideale. Aceasta depinde de la o persoană la alta, unii odihnindu-se dacă dorm pe spate, alții, pe o parte sau pe burtă, chiar dacă ele nu sunt cele mai bune pentru sănătate.

Ce se întâmplă dacă dormi pe o parte

Mai bine de jumătate dintre oameni dorm sau adorm pe o parte, aceasta fiind și poziția recomandată femeilor însărcinate, deoarece crește fluxul sanguin. Somnul pe o parte este benefic în cazul în care sforăiți, pentru că reduce ”zgomotul” deranjant din dormitor, mai mult, poziția este bună și pentru coloana vertebală. Un aspect mai puțin plăcut este legat de riscul de apariție a ridurilor, ca urmare a presiunii pe care o resimte corpul.

Majoritatea americanilor dorm pe o parte, potrivit National Sleep Foundation. Deși mulți dintre ei probabil că o fac fără dureri, acesta nu este cel mai bun mod de a dormi. Poate provoca dureri de umăr și de șold, pentru început.

În plus, mai multe studii au arătat că dormitul pe partea dreaptă poate agrava arsurile la stomac. Oamenii de știință cred că acest lucru se datorează faptului că statul întins în această poziție slăbește sfincterul esofagian inferior, mușchii involuntari care împiedică acidul să se ridice din stomac și să ajungă în gât.

Cu toate acestea, dormitul pe partea stângă pare să mențină închisă trapa dintre gât și stomac, așa că cei care dorm pe stânga au mai puține șanse să simtă arsurile, notează Popsci.

Vezi și: Torticolis, gât înțepenit, cauze și tratament. Poate fi simptomul unor afecțiuni

Somnul în poziția fetusului, stare de bine

Amintirea momentelor pe care le-am trăit în viața intrauterină au un impact și în privința somnului, astfel că poziția fetusului este una care ne liniștește. Această postură are pe lângă beneficiile emoționale și câteva efecte mai puțin dorite pentru sănătate. Genunchii îndoiți, precum și curbarea spatelui și gâtului duc la dureri la nivelul articulațiilor, în același timp inhibă respirația diafragmatică, aceea respirașie profundă cae ajută la relaxare.

Dormitul pe spate, beneficii și efecte secundare

Sub o cincime dintre oameni dorm pe spate, una dintre pozițiile în care se sforăie cel mai mult, însă în ciuda acestui aspect, dacă avem o pernă potrivită, dar și o saltea mai fermă, ne poate ajuta atât la prevenirea durerilor de ceafă și de spate, precum și la prevenirea declanșării refluxului gastroesofagian.

Potrivit sursei menționate anterior, dacă totuși alegeți să dormiți pe spate pe toată durata nopții, există o serie de sfaturi ale specialiștilor.

Astfel, când sunteți gata de somn puneți perne pe ambele părți ale corpului și una genunchi. Acest lucru ar trebui să vă țină ”pe loc”, iar dacă acest lucru nu este suficient, puteți pune o minge de tenis sub cearceaf, astfel încât dacă vă răsuciți în pat această să vă împiedice să faceți mișcarea.

Dormitul pe burtă, cel mai puțin recomandat

Această poziție face dificilă alinierea optimă a capului cu trunchiul, ducând la dureri la nivelul gâtului, iar în cazul femeilor poziția este nepotrivită, în special la nivelul pieptului, sânii fiind presați sub greutatea corpului. De asemenea, dormitul pe burtă pune presiune pe articulații și mușchi, lucruri care fac ca această poziție să fie mai puțin recomandată. De altfel, doar 11% dintre oameni dorm sau adorm pe burtă.

Care e cea mai bună saltea de pat pentru a nu avea probleme cu spatele. Grămescu: Problema e că nu prea mai ai nici somn

Durerea de spate poate afecta persoane de orice vârstă, din diferite motive și din păcate, sunt din ce în ce mai mulți tineri care au probleme din cauza statului la calculator și al sedentarismului. 

Durerea de spate poate fi rezultatul unei leziuni, al unei activități și al unor afecțiuni medicale.

Durerile lombare pot fi legate de coloana lombară osoasă, de discurile dintre vertebre, de ligamentele din jurul coloanei vertebrale și de discuri, de măduva spinării și de nervi, de mușchii lombari, de organele interne abdominale și pelviene și de pielea din jurul zonei lombare.

În ceea ce privește durerile de spate, salteaua pe care dormim este un element cheie, iar recomandarea de "a dormi pe scândură" are o mare parte de adevăr.

Alegerea saltelei de pat este foarte importantă, mai ales dacă te confrunți cu dureri de spate, dar și dacă vrei să ai un somn foarte odihnitor.

"John Kennedy avea asta cu dormitul pe scândură. Dar problema este că nu prea mai ai nici somn dacă dormi pe scândură, îți iese os prin os. 

Salteaua trebuie să fie mai fermă", a declarat Ovidiu Grămescu, medic neurochirurg la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate pentru DC Medical. Citește mai departe AICI.

Vezi și: Ziua bună de dimineață se cunoaște. De ce să te trezești devreme

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel