Un nas sănătos ne permite să ne bucurăm cât mai mult de mirosurile plăcute care ne înconjoară, dar mai ales să avem parte de o oxigenare bună a creierului, deci de sănătate la nivelul întregului organism.
”Avem nevoie de nas nu doar să primim oxigen, cât să primim un aer calitativ, pentru că în jurul nostru aerul este din ce în ce mai poluat, dar mai ales plin de alergeni, nu numai de praf, dar și de alergeni respiratori, germeni și bacterii, care dacă intră lejer prin nas, ajung în gât și în arborele respirator, atunci ne suprainfectează corpul și ne deprimă imunitatea. Alergiile crează tot felul de reacții inflamatorii, iar noi, cu tot corpul, nu vom respira bine. De aceea, trebuie să știm că nasul nu aduce numai oxigen în corpul nostru, ci filtrează aerul și încearcă să țină la suprafață acești germeni, îl încălzește și îl umidifică”, a explicat dr. Ana Maria Apostol, medic primar ORL, în cadrul emisiunii Doctor de Bine, de la PRO TV.
Care sunt factorii de obstrucție nazală
Pe lângă cunoscuta deviație de sept, medicul Ana Maria Apostol a subliniat și existența unei afecțiuni, rinită cronică hipertrofică, care la rândul său afectează respirația. ”Noaptea se agravează și mai tare, pentru că atunci când stăm la orizontală, stagnează sângele jos, la nivelul cornetelor nazale. Astfel, dacă creierul nu va primi oxigen, pacientul se va trezi dimineața, chiar dacă a dormit 8-9 ore, obosit, cu dureri de cap, amețit și nu se va putea concentra la serviciu și va avea tulburări de memorie, tulburări de concentrare și dureri de cap permanente de-a lungul zilei, fără să aibă vreun stres, vreun motiv anume sau să fie răcit”, a mai explicat medicul.
Cum se poate avea un nas sănătos
- Să încercăm să stăm într-un aer cât mai curat, fără alergeni în jurul nostru, fără praf. Această rinită se dezvoltă în special la oamenii care stau închiși în camere închise, neaerisite.
- Să ne spălăm nasul zilnic, cel puțin dimineața și seara, de praful care intră acolo. Spălarea se poate face cu dispozitive cu apă de mare.
De ce este necesar să avem un nas sănătos
În cadrul aceleiași emisiuni, medicul a explicat necesitatea de a avea un nas sănătos pentru o respirație adecvată vârstei, subliniind că o dată cu vârsta cantitatea de oxigen de care organismul are nevoie este mult mai mare decât în prima parte a vieții.
”Organismul îmbătrânește și are nevoie de mai mult oxigen pentru că vasele de sânge se strâng, iar sângele care irigă țesuturile, în general, este cantitativ mai mic prin strângerea vaselor și cantitatea de oxigen trebuie să crească, pentru că volumul de sânge este mai mic”, a explicat medicul, adăugând că sângele care îmbătrânește este mai vâscos și urcă mult mai greu la creier, motiv pentru care trebuie să asigurăm sănătatea nasului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.