Măsurile de prim ajutor sunt extrem de importante, însă, din păcate, în România nu sunt luate în seamă, nu există educație în acest sens, motiv pentru care oamenii nu prea știu cum să reacționeze în caz de accident, AVC, stop cardiac, cutremur sau chiar incendiu.
De aceea, Alexandru Caloian, medic SMURD, a vorbit despre măsurile de prim-ajutor pe care ar trebui să le luăm în caz de incendiu, de arsuri, atât cu foc direct, cât şi cu un lichid, dar şi care sunt primii paşi pe care trebuie să îi urmăm în caz de arsuri.
Medicul a explicat care sunt primii pași pe care îi avem de făcut când vedem o persoană cu arsuri, înainte să sunăm la 112.
Măsuri de prim-ajutor în caz de arsuri. Ce să faci în caz de incendiu
"Este foarte important să scoatem victima din mediu, respectiv, din focarul de incendiu, dacă e cazul, la domiciliu nostru. După ce ne-am asigurat că aceasta se află atât ea cât și noi într-un într-o zonă sigură, începem în primul rând să evaluăm victima. Dacă victima este conștientă sau dacă victima nu este conștientă.
Dacă victima este conștientă, important va fi să dezbrăcăm persoana pentru a îndepărta eventualele haine care se pot reaprinde și pentru a putea evalua cât mai bine zonele arse.
Totodată, trebuie să îndepărtăm dacă există inel, lănțic, cercei, obiecte metalice, la fel pentru a evalua cât mai bine starea de sănătate și situația zonelor arse.
Ulterior, ce putem face noi până vine un ajutor specializat, în speță, anunțat 112 cât mai repede posibil. Putem aplica comprese curate, un prosop curat. Dacă avem comprese în casă cu apă la temperatura camerei, peste zonele arse, după obicei, în prealabil, bineînțeles, am înlăturat toate tot ce înseamnă haine sau alte accesorii vestimentare.
Nu este o diferență în măsurile de prim ajutor pe care le putem îndeplini noi ca și cetățeni, la domiciliu. În definitiv, măsurile sunt generale, cele de prim-ajutor", potrivit medicului SMURD.
Reține că în cazul unui incendiu, căile aeriene ale victimei pot fi arse și pot apărea tot felul de intoxicații în urma inhalării diferiților agenți rezultați prin procesul arderii. De aceea, este foarte important e să scoatem sau să ducem victima într-o zonă cât mai sigură și să fie cât mai mult aer în încăperea respectivă.
În plus, reține că victima are nevoie de cât mai mult aer, motiv pentru care, ai grijă ca oamenii din jur să nu stea buluc peste ea.
Ce să nu faci în caz de arsuri
"Nu folosiţi leacuri băbeşti în caz de arsuri", subliniază Alexandru Caloian.
"Important e să nu începem să aplicăm tratamente, sau ce am auzit pe la vecini, cu aplicații de unt, margarină, ou, tratamente băbeşti. Important este doar dacă putem să aplicăm pe zonele arse comprese sau un prosop curat cu un lichid la temperatura camerei și să așteptăm bineînțeles ca victima să fie trimisă la spital. La fel, dacă sunt leziuni la nivelul arsurilor, în speță flictene sau bășici, cum le numim popular, nu le spargem, doar le acoperim și până la evaluarea și tratamentul atât medicamentul medicamentos, cât şi chirurgical al arsurilor, urmând a se efectua de către specialiști, la spital", a mai spus medicul.
Ce aplicăm acasă pe rănile provocate de arsuri și ce medicamente sunt potrivite pentru arsuri
Cum procedezi dacă ești singur și faci INFARCT. Trebuie să ȘTII ASTA
"Se pot folosi unguente cu aloevera, adică nu este greșit, dar important e să ajungă cât mai repede la spital. Este suficient în primă fază, dacă există posibilitatea transportului la spital cât mai repede. Aplicații de compresă doar acoperită ușor cu compresă curată Trebuie să lăsăm specialiștilor cât mai mult se poată evalua zona arsă", a completat medicul SMURD, pentru Antena 3.
În ceea ce privește medicamentele potrivite pentru arsuri, Alexandru Caloian spune că: "Se poate lua tratament antialgic, în funcție de alergiile pe care noi le știam, în funcție de tratamentul la care noi reacţionăm cel mai bine, în caz de cefalee sau de alte patologii, alte tipuri de dureri pentru care noi luam tratament: paracetamol, algocalmin, ibuprofen, antiinflamatorii".
Ce să faci în caz de accident rutier. Primele măsuri de prim-ajutor. Ține minte metoda privește, simte, ascultă respirația
România este pe primul loc la numărul de decese cauzate de accidente rutiere.
Tocmai pentru că se întâmplă multe accidente, medicul Raluca Popescu spune cum ar trebui să intervenim până la sosirea echipajelor de urgență.
"Este foarte important atunci când suntem martorii unui accident auto să ne asigurăm că putem acționa în condiții de maximă siguranță, astfel încât să nu devenim noi înșine victime și să îngreunăm situația salvatorilor, să facem mai multe victime decât sunt deja.
Și atunci, siguranța salvatorului trebuie să fie, mereu, pe primul loc. Ne asigurăm că putem să traversăm până la mașina care a fost accidentată sau până la pietonul care a fost lovit de mașină sau până la situația în sine.
Până la apelul la ambulanță este important să facem o analiză a situației, astfel încât să știm ce să spunem atunci când sunăm.
Au fost foarte multe situații în care, în accidente grave cu mai multe mașini implicate și cu multe victime, cineva a sunat și a chemat o ambulanță. În momentul în care ajunge o ambulanță la locul situației, ea poate să transporte o victimă, ceea ce nu ne ajută atunci când sunt 5-6 persoane rănite cu gravitate mare.
Nu mișcăm victima de la locul accidentului. Singura condiție în care o poți face
Ar trebui să încercăm pe cât posibil să nu mișcăm victima de la locul în care se află, decât dacă există un pericol iminent de explozie.
Altfel, este indicat să o lăsăm acolo unde este, pentru că putem să îi agravăm situația, să îi provocăm leziuni mai importante decât are deja și atunci este de preferat să facem o evaluare sumară, la locul la care găsim victima.
Cum evaluezi victima de la locul accidentului - citește mai departe AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.