”Pentru cei care doresc să își îmbunătățească starea psihică și ar fi sfatul să meargă la un psiholog. Sunt disponibile aceste servicii? Așa cum îl vedem în filme, în Occident, la noi, nu a intrat încă în viața de zi cu zi”, a spus Val Vâlcu.
”Nu este o cultură în acest sens, deși cred că ar trebui să se întâmple. Cred că ar trebui să avem o paletă largă de oameni care să ajute alți oameni. (...) Cred că oamenii au nevoie de alți oameni care să îi sprijine, să îi susțină, dar trebuie în primul rând să se susțină singuri. Trebuie să îți dorești și să știi că ai o problemă, iar problema respectivă nu este atât de gravă atâta timp cât o conștientizezi, și poți să te descoperi pe tine”, a declarat Ovidiu Pânișoară, de la Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, în exclusivitate pentru DC Medical.
Ce să faci dacă ți-e rău sau simți o tristețe profundă
”Un sfat care este dat de multe ori în zona Psihologiei fericirii și spune așa: 'Dacă simți că îți este rău și ai o zonă de tristețe profundă care poate să ducă spre depresie, pur și simplu, ieși afară, mergi într-un loc aglomerat, undeva unde oamenii sunt fericiți și te vei contagia de fericirea lor'.
Ai nevoie în jurul tău, iar noi suntem foarte permeabili la mediul din jur. Mediul fericit ne face fericiți. Trăind într-un mediu stresat, cu multe îngrijorări, de aceea dacă tot te uiți la televizor la știri negative și doar la știri negative te vei îngrijora și mai rău. Trebuie să le alternezi. Te uiți la știrile negative, căci trebuie să fii pregătit, trebuie să știi ce se întâmplă, după care privești o comedie, ieși cu prietenii la un suc, alternează-le”, a mai spus Ovidiu Pânișoară la DC Medical, adăugând că este momentul să ne echilibrăm.
”Am avut prea multe îngrijorări în ultimul timp, pe bun cuvânt le-am avut, dar cred că este timpul să facem acest echilibru, când avem o balanță și s-a apăsat rău talerul acesteia, trebuie să punem ceva și în partea cealaltă ca să echilibrăm, dacă nu, putem să scoatem ceea ce ne-a apăsat. Deocamdată nu putem să scoatem”, a concluzionat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.