Ce să faci când ai tulburări de concentrare în perioada menopauzei. Cu ”ajutorul” potrivit se poate depăși acest moment.
Menopauza este acea perioada din viața femeilor în care ciclurile menstruale încetează, având ca rezultat dispariția definitivă a funcției de reproducere. Perioada cea mai frecventă în care apare menopauza este între 45 și 55 de ani, însă vârsta poate varia în funcție de particulitățile hormonale ale organismului feminin. Iar ce este cel mai important de reținut este faptul că menopauza nu este o boală, dar și că simptomele dispar treptat și pot fi ameliorate cu puțin ajutor, uneori din partea unui medic, alteori chiar din partea familiei și a cercului de apropiați.
Această perioadă, o nouă etapă din viața femeii, nu este caracterizată doar prin absența menstruației, ci vine la ”pachet” cu o serie de simptome neplăcute, cum ar fi bufeurile, creșterea în greutate sau pierderea elasticității pielii, ca urmare a scăderii nivelului de estrogen, iar acestea își pot face apariția chiar și cu 4-5 ani înaintea instalării menopauzei, în perioada numită perimenopauză, dar și cu un nivel emoțional mai ridicat.
De altfel, această stare fiziologică este diagnosticată atunci când, după o perioadă de 12 luni, menstruația este absentă, existând și situații în care menopauza instalându-se brusc, pe fondul unui stres emoțional, sau progresiv, prin cicluri menstruale neregulate.
Clasificarea menopauzei
Menopauza la femei poate fi clasificată astfel: menopauza naturală - datorată declinului natural al numărului de foliculi ovarieni; menopauza precoce - cu apariție înaintea vârstei de 45 de ani; menopauza iatrogenă - având următoarele cauze: post-chirurgicală - post-ovarectomie, indiferent de statusul uterului, post-radioterapie - efectuată la nivel de ovar uter, colon sau os, post-chimioterapie - în marea majoritate a regimurilor terapeutice, femeile tinere fiind cele mai vulnerabile, post-medicație - post-terapie cu medicamente antiestrogenice.
Perioada de instalare a menopauzei poate dura de la 8 până la 10 ani - perimenopauza - în care semnele pot fi progresive, către menopauză, caracterizate prin neregularitatea ciclurilor menstruale, în jurul vârstei de 40 de ani. Unele femei observă schimbări, începând încă de la vârsta de 30 de ani. Nivelul de estrogen - principalul hormon feminin - este inconstant în perioada de perimenopauză.
Începi să uiți lucruri
Tulburările de concentrare și de memorare sunt comune la perimenopauză și menopauză, dar nu neapărat scăderea nivelului de estrogen este responsabilă de acest lucru sau, cel puțin, nu de una singură.
Lipsa de socializare, ce vine și în contextul izolării din pandemie, dieta dezechilibrată, fumatul, consumul de alcool sunt și aceștia factori care pot contribui la scăderea capacității de memorare sau la incapacitatea de a-ți aminti anumite detalii.
Pentru a reduce riscul de a te confrunta cu această problemă, încearcă să păstrezi o greutate corporală în parametri, să menții colesterolul în limitele normale, să urmezi tratamentul pentru hipertensiune sau diabet, dacă este cazul, și să faci câteva ”exerciții pentru creier” - învățarea unei limbi străine, completarea de integrame/rebusuri, sudoku, tricotatul/croșetatul, pictatul, plimbările pe jos – fără o destinație anume ori chiar înscrierea în diverse activități de voluntariat. Orice activitate nouă stimulează activitatea cerebrală, fiind ca un antrenament pentru creier.
Vezi și: Simptomul DUR al menopauzei. Jumătate dintre femei se confruntă cu ASTA
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.