Tutunul încălzit este mai puțin nociv decât țigările clasice, care emană fum. Philip Morris International și-a propus să construiască un viitor fără fum în care țigările să fie înlocuite cu alternative mai puțin dăunătoare, validate științific. Pentru a-și îndeplini acest obiectiv, PMI desfășoară vaste programe de cercetare și evaluare a produselor sale fără fum, se află în dialog permanent cu comunitatea științifică și încurajează experții independenți să verifice rezultatele acestor cercetări.
”Dacă gudronul dispare, practic riscul de cancer se reduce foarte mult, riscul cardiovascular este mai redus, riscul de BPOC, de afectare pulmonară scade, putem încadra acest concept de reducere a riscului? Să folosim tehnologia cu cele mai puține riscuri?”, a întrebat Val Vâlcu.
”Industria tutunului este o industrie care investește în cercetare. Se axează pe inovație și pe dezvoltarea și implementarea acestui concept de reducere a riscului. Trebuie să fac precizarea că noțiunea în sine de reducere a riscului și în cazul tutunului este un concept care funcționează la nivel global de peste ani de zile”, a explicat Mihai Bundoi, Head of Scientific și Medical Affairs, în exclusivitate la DC Medical.
Ce înseamnă reducerea riscului
”În momentul în care te urci la volan, îți pui centura de siguranță. Este o metodă statistic semnificativă de reducere a riscului. Este la fel și în industria tutunului. Pentru persoanele adulte care nu renunță la fumat, este momentul să facă o schimbare pe aceste produse, care sunt dovedite științific prin studii că au un risc semnificativ mai mic, până la 90-95% emisii mai reduse.
Expunerea este mai redusă și implicit vorbim de reducerea riscului. Standardul de aur este să nu fumați sau să vă lăsați de fumat. Noțiunea de reducere a riscului este o noțiune care ar trebui preluată și în legislația românească. Se adresează segmentului populațional care este cel mai impactat de acest obicei: adulții care fumează.
Pentru ei, din punct de vedere legislativ, dacă tratezi această categorie de produse distinct față de fumatul clasic este un aport al societății și al reglementatorului sau un sprijin în dezvoltarea unei politici adaptate sănătății, timpurilor actuale, orientate spre inovație, orientate spre cercetare.
În ceea ce ne privește, ne-am propus un viitor fără fum. Suntem foarte concentrați pe activitatea de cercetare și dezvoltare a acestor produse inovative. Intenția noastră este ca într-un viitor cât se poate de apropiat să renunțăm complet la fabricarea de țigarete clasice. Din punct de vedere al responsabilității sociale este o decizie extrem de curajoasă.
Eu cred că este o atitudine corectă și foarte curajoasă. Pe de altă parte, este doar un pas dat de o necesitate reală a vieții care ne înconjoară pentru că noi suportăm pentru că noi, societatea actuală am inventat fumatul și tot noi nu îl vom elimina.
Este o asumare extrem de curajoasă și o demonstrație a responsabilității noastre sociale pentru unui număr de persoane care se expun unor riscuri cunoscute. Sfatul nostru este să se lase de fumat și de nicotină, iar dacă nu pot să facă o schimbare, dovedită științific că este pentru binele lor.
Harm reduction este posibilitatea de a informa consumatorii asupra riscurilor la care se expun și asupra beneficiilor alegerii unei schimbări informale”, a mai explicat Mihai Bundoi.
Reducerea riscului în România vs. alte țări
”Majoritatea profesioniștilor din sănătate, dar și majoritatea exponenților puterii politice au o reticență, se feresc să intrăm într-o discuție aprofundată cu industria tutunului. Misiunea mea este exact asta: de a le face cunoscut faptul că în spatele produselor inovatoare stă foarte multă știință, foarte multă investiție în inovație, stă foarte mult material de studiu clinic, materiale care vin să argumenteze științific faptul că există această metodă de reducere a riscului la care și fumătorii din România au dreptul.
Sunt foarte multe țări care sunt în fața noastră în ceea ce privește adoptarea unor astfel de măsuri de sănătate publică. Aș vrea să precizez că în Directiva Europeană privind tutunul încă din 2014 produsele din tutun încălzit sunt tratate diferit față de produsele din tutun ars. Este foarte important.
Există numeroase țări în care reducerea riscului este foarte bine prevăzută în cadrul legislativ”, a explicat Mihai Bundoi, Head of Scientific și Medical Affairs, în exclusivitate la DC Medical.
Tutunul încălzit, evaluat în permanență
Ample studii au loc periodic asupra impactului pe care tutunul încălzit îl are asupra consumatorilor. Pentru cei care nu renunță la fumat, Philip Morris a dezvoltat o gamă largă de produse cu risc redus, în spatele cărora se află ample activități de cercetare științifică și medicală.
”Fiecare din aceste dispozitive sunt evaluate post-marketing, adică după procesul de punere pe piață se coletează date despre modul de utilizare, eficiență, părerea utilizatorilor. Noi, ca producători, încercăm să le optimizăm din toate punctele de vedere sau să dezvoltăm generații noi care să nu mai aibă nemulțumirile colectate de la utilizatori.
Există mai multe tipuri de produse. Aș face referire la două dintre ele. Este vorba despre cele care încălzesc tutunul prin intermediul unui pin care se încălzește foarte bine controlat electronic și care încălzește tutunul din jurul lui, dar există și versiuni moderne sau versiuni mai actuale care pentru a controla și mai bine procesul de încălzire și de a reduce impactul asupra utilizării acestor rezerve, încălzirea se produce prin inducție electromagnetică.
Și culorile au rolul lor în viața noastră, a tuturor. Toți avem preferințe de culoare. Cred că important este că Philip Morris rămâne dedicat conceptului de viitor fără fum, Philip Morris prin toate mesajele pe care le lansează sfătuiește consumatorii să nu se apuce de fumat dacă nu fumează, să renunțe la fumat, dar dacă nu renunță, să facă o schimbare în mai bine, pentru ei și pentru societate.
O societate mai sănătoasă înseamnă cheltuieli mai mici de la bugetul de stat cu tratamentele în viitor și înseamnă și o societate mai sănătoasă din punct de vedere economic și situațional”, a mai precizat Mihai Bundoi.
Vezi mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.