Ce conține laptele și de ce provoacă intoleranță la lactoză. Cu ce îl putem înlocui

Monika Baciu |
Data publicării:
intoleranta la lactoza - FOTO: Freepick@jcomp
intoleranta la lactoza - FOTO: Freepick@jcomp

Intoleranța la lactoză este cea mai frecventă intoleranță alimentară și semnifică incapacitatea unei persoane de a digera glucidele din lapte.

Intoleranța la lactoză semnifică incapacitatea organismului de a scinda molecula de lactoză, prin funcționalitatea defectuoasă sau, uneori, absența a dizaharidelor. De fapt, în intestinul subțire al mamiferelor au fost identificate trei enzime diferite cu activitate beta-galactozidazică. Medicul nutriționist Mihaela Bilic a explicat pe pagina sa de Facebook ce este lactoza și cum acționează în cazul intoleranței. 

”Din nou despre intoleranțe - de data asta la lactoză. Lactoza este dizaharidul/carbohidratul din lapte format din 2 molecule: glucoză și galactoză. Ca să fie descompus/absorbit, este nevoie de o enzimă - lactaza. Ea desface lactoza în cele doua molecule constituente. Secreția acestei enzime este maximă în copilărie și scade cu vârsta, dar ne menținem pe viață capacitatea de a o secreta.

Cu cât consumăm mai des și mai mult lapte, cu atât crește și sinteza de lactază, deci cu atât mai ușor vom digera laptele - pe principiul “funcția face organul”, dacă consumi lactate organismul se va ocupa să-l proceseze coraspunzător. Ce înseamnă intoleranță la lactoză?

O secreție scăzută de lactază, mai ales la cei care au eliminat o perioadă lungă lactatele din dietă. Lactoza nu piate fi descompusă și absorbită, rămâne în tubul digestiv, fermentează și poate determina balonare, tranzit accelerat, diaree”, a scris Mihaela Bilic pe pagina sa de Facebook. 

Vezi și: Pomelo, fructul cu efect anti-îmbătrânire. Ce alte beneficii are asupra sănătății

Intoleranța la lactoză, care este soluția

Pentru persoanele care au intoleranță la lactoză există soluții. Pot consuma iaurt sau brânză. 

”Consumul de produse lactate cu conținut redus de lactoză. Laptele proaspăt are 3,5% glucide, adică lactoză. Pe măsură ce este lăsat să fermenteze, bacteriile lactice consumă lactoza (și ele trăiesc tot cu glucide, ca orice organism viu de pe Pământ). Prin urmare iaurtul are mai puțină lactoză decât laptele proaspăt, iar brânza nu mai are deloc!

Toate brânzeturile și cașcavalurile sunt produse care concentrează proteinele și grăsimea din lapte, dar nu mai conțin deloc carbohidrați/glucide. Deci cei cu intoleranță (temporară!) la lactoză pot mânca brânzăLaptele fără lactoză e un produs nou pe piața românească și trebuie să știți care este metoda de obținere a lui, ca să nu bănuiți că ar conține cine știe ce substanțe necurate sau chimicale adăugate.

Totul e simplu și banal: în laptele proaspăt se adaugă enzima lactază, astfel încât el va fi gata “predigerat”, cu lactoza descompusă deja în glucoză și galactoză. Deci din laptele fără lactoză nu s-a scos lactoza la propriu, ci ea a fost scindată anterior îmbutelierii. Ați observat că gustul este mai dulce?

Explicația e simplă și de data asta: nici vorbă de zahăr adăugat, simpla scindare a lactozei eliberează molecula de glucoză care are gust dulce. Ăsta e paradoxul nutriției: lactoza, un dizaharid, e foarte puțin dulce, pe când glucoza, un monozaharid, e mai dulce”, a mai explicat medicul nutriționist. 

Vezi și: Ai ochelari noi? Cum să te obișnuiești cu ei

Glucoza, combustibilul necesar funcționării organismului

Glucoza este absolut necesară pentru funcționarea normală a organismului. Chiar și laptele conține glucoză. 

”Da, aceeași glucoză pe care o găsim în amidonul din pâine și produsele făinoase și în zahăr Glucoza fără de care n-ar exista viață, pentru că fiecare celulă din corpul nostru, de la creier la piele, consumă ca unic combustibil glucoza!

Și ca să închei cu laptele de la care am pornit, cred cu tărie că nu există o intoleranță definitivă la lactoză. Există doar oameni care nu iubesc laptele și nu vor să facă un obicei din consumul de produse lactate. Și chiar și în cazul ăsta, tot le rămâne brânza ca alternativă.

Însă în momentul în care populația din țările nordice (cei mai mari consumatori de lapte) are o incidență a intoleranței la lactoză de numai 3%, eu zic: cine bea lapte, îl și digeră - a avut Natura grijă de asta! Cu condiția să avem bunăvoință”, a mai precizat Mihaela Bilic. 

Vezi și: Amânarea treburilor, efecte nocive pentru sănătate. Radu Leca: Ne seduce ideea de lucru adunat. Nefiind capabili să le facem, devenim triști și apare depresia

Intoleranța la lactoză, vindecabilă. Bilic: Patru gesturi simple prin care puteți rezolva această problemă

Intoleranța la lactoză se poate vindeca prin patru pași. Laptele este un aliment care conține aproape 90% apă și procente egale de glucide, proteine și grăsimi. 

”Care e mecanismul din spatele intoleranței? Avem prea puțină enzimă numită lactază care să digere lactoza din lapte. Asta înseamnă că trebuie să prelungim, să mărim un pic timpul pe care laptele îl petrece stomac, astfel încât și puțina enzimă pe care o secretăm să aibă timp să acționeze. Asta trebuie reținut. Niciodată nu pierdem capacitate de sinteză a enzimei numită lactază.

Deci cum mărim acest timp?  Pe locul unu: alegeți întotdeauna laptele integral, nu laptele degresat. Laptele cu 3,5% grăsime stă mai mult timp în stomac și cresc șansele de digestie. Nu consumați niciodată produse lactate pe burta goală. Combinația ideală la micul dejun fulgi cu iaurt. Împreună stau mai mult timp în stomac și lactoza va fi digerată.

Apoi, că tot vorbeam de burtă goală, la prânz mâncați un sendviș și apoi un lapte bătut. Din nou, cresc șansele de digestie.

Iar pe ultimul loc că s-a încheiat masa și vrem o cafea, beți laptele cald. Laptele cald este mai ușor de digerat.

Intoleranța la lactoză se rezolvă în momentul în care organismul primește mesajul că ne-am apucat de băut, din nou, lapte în mod regulat. Aveți un pic de răbdare, crește treptat și cantitatea de lapte consumat și veți vedea că se rezolvă”, a prezentat Mihaela Bilic, într-un video pe Facebook.

Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel