În sezonul rece crește riscul unor accidentări care necesită intervenții mai ales la nivelul membrelor superioare, însă pentru anumite persoane pericolul există în fiecare zi. Astfel, în practica sa medicală, medicul specialist în Ortopedie și Traumatologie Iulian-Daniel Vîlcioiu se întâlnește frecvent cu accidentări mai ales în cazul anumitor categorii profesionale.
Medicul, care este specializat în ortopedie şi traumatologie, este doctor în ştiinţe medicale cu supraspecializare în chirurgia mâinii, spune că cele mai frecvente intervenții de care pacienții săi au nevoie sunt: fracturile de pumn, de os scafoid, sindromul de tunel carpian, maladia Dupuytren, tendinitele, artrozele degetelor și artroscopia de pumn.
Dar, există anumite categorii de persoane pentru care activitățile de zi cu zi reprezintă un factor de risc, prin natura profesiilor lor.
Cele mai des întâlnire accidente
„În primul rând, oricine lucrează într-o fabrică este expus la astfel de accidente dar, din fericire, măsurile de protecție a muncii impuse în ultimii ani au scăzut drastic numărul amputațiilor sau zdrobirilor. Vorbim, așadar, despre pericole suplimentare legate de riscurile meseriei, mai ales atunci când aceasta presupune solicitare fizică. Acest lucru se aplică și în cazul sportivilor de performanță, fie că sunt fotbaliști, piloți de motociclism, baschetbaliști sau handbaliști. O altă categorie profesională cu grad de risc este cea a bucătarilor, expuși la tăieturi, arsuri sau afecțiuni cauzate de greutățile pe care trebuie să le ridice de mai multe ori pe zi”, explică medicul specialist în Ortopedie și Traumatologie Iulian-Daniel Vîlcioiu.
Mai mult, în anumite situații am putea spune chiar că vorbim despre boli profesionale.
„La pianiști remarcăm faptul că apare destul de frecvent sindromul de tunel carpian, afecțiunile tendoanelor flexoare sunt specifice cățărătorilor, „policele schiorului” este o denumire care vine, așa cum vă imaginați, de la faptul că de cele mai multe ori aceste persoane se accidentează având bățul de schi în mână, iar în cazul bucătarilor vorbim în primul rând la epicondilite și tendinite din cauza greutăților pe care le ridică frecvent”, a adăugat doctorul Vîlcioiu.
Afecțiunile articulare la mâini
Dr. Daniel Vîlcioiu este printre puținii chirurgi din România care efectuează artroscopie de pumn și chiar de degete. Artroscopiile sunt intervenții chirurgicale avansate, minim-invazive și foarte delicate, prin care chirurgii pot să trateze un număr ridicat de afecțiuni articulare. Printre avantajele acestei intervenții se remarcă recuperarea post-operatorie de scurtă durată.
„Am tratat de exemplu un pacient tânăr cu o meserie ce implică șofatul și livrare de pachete uneori grele. Acesta avea o fractură veche la nivelul pumnului, a osului scafoid ce a necesitat o curățare a capetelor necrozate, umplerea cu grefă de os și fixarea cu șurub tip Herbert. Toate au fost făcute artroscopic, probabil o premieră pentru România, iar vindecarea a avut loc mai devreme recuperarea ducând la rezultate deosebite”, explică doctorul Vîlcioiu.
Din păcate, o asigurare de membre care în cazul sportivilor de performanță sau al bucătarilor ar putea asigura un confort, atât financiar, cât și din punct de vedere psihologic, nu este încă posibilă în țara noastră.
„Ar fi extrem de utilă, pentru mulți oameni dedicați, care vor să facă performanță în domeniile lor. Chiar și pentru mine, care lucrez în privat, dacă îmi zdrobesc mâinile - cad cu motocicleta sau cu bicicleta - nu pot munci, îmi pot încheia cariera, deci clar ar fi bună o astfel de asigurare”, a încheiat medicul specialist în Ortopedie și Traumatologie Iulian-Daniel Vîlcioiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.