„Cercetarea sociologică relevă o atitudine ambivalenta neclară a unei părți a populației față de vaccinuri și vaccinare, ceea ce reflectă faptul că percepțiile raționale asupra acestui subiect sunt viciate semnificativ de o serie de mituri care alimentează neîncrederea și impun necesitatea unor campanii solide de informare și educare, mai ales a tinerilor, cu privire la rolul pozitiv al vaccinării asupra sănătății publice. Majoritatea românilor sunt de acord cu vaccinarea, procentul concetățenilor noștri care refuză vaccinul și vaccinarea fiind foarte mic. Există însă un segment de populație semnificativ care nu este pe deplin convins de principiile vaccinării, ezitant, acest segment fiind probabil cel mai vulnerabil la eventuale mesaje antivaccinare”, arată INSCOP Research.
Un sondaj național realizat de INSCOP Research la comanda Societății Naționale de Medicina Familiei, în colaborare cu Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (Universitatea din București) și Societatea Română de Microbiologie. relevă că aproximativ două treimi dintre respondenți sunt de părere că părinții trebuie să discute cu medicul de familie sau cu medicul pediatru despre ingrijorările legate de vaccinarea copiilor lor. 62,7% sunt de acord cu ideea vaccinarii obligatorii în cazul copiilor, iar 81.1% dintre cei chestionați sunt de părere că vaccinarea copiilor este necesară. Puțin peste jumătate dintre români sunt de părere că beneficiile vaccinării sunt mai mari decât riscurile. Referitor la vaccinarea antigripală, aproximativ 80% dintre cei chestionati nu s-au vaccinat anul trecut sau anul acesta împotriva gripei sezoniere.
Rugați să-și exprime acordul cu privire la o serie de afirmații despre informarea pe tema vaccinurilor, puțin peste două treimi (67.2%) dintre respondenți sunt de părere că părinții trebuie să discute cu medicul de familie sau cu medicul pediatru despre îngrijorările legate de vaccinarea copiilor lor. 63.6% apreciază că este rolul părintului să se informeze despre siguranța vaccinării pentru copii. Locuitorii din Banat, Crișana, Maramureș reprezintă categoria de respondenți care consideră în cea mai ridicată proporție că părinții trebuie să discute cu medicul de familie sau cel cu medicul pediatru despre ingrijorările legate de vaccinarea copiilor.
Doar 39.7% își exprimă acordul față de afirmația ”Am încredere in informațiile pe care le primesc despre vaccinuri”. 46.4% sunt nici în acord, nici în dezacord cu afirmația, un bazin de populație sceptică imens care confirmă nevoia unor campanii de informare și educare pe acest subiect. 9.3% sunt în dezacord, adică nu au încredere în informațiile primite pe această temă. Femeile și locuitorii din Banat, Crișana, Maramureș sunt mai încrezătorii în informațiile primite despre vaccinare decât celelalte categorii.
Cât privește eficiența vaccinurilor în fața bolilor, peste jumătate dintre respondenți (54.1%) sunt de acord cu afirmația ”Bolile care pot fi prevenite prin vaccinare sunt grave și pun în pericol viața”, 32.2% sunt nici în acord, nici în dezacord, în timp ce 7.4% sunt în dezacord.
Puțin sub 50% (49.1%) sunt de părere că vaccinarea este cea mai sigură modalitate de a ne apăra faţă de unele boli. 36.1% sunt nici în acord, nici în dezacord, în timp ce 10.5% își exprimă dezacordul față de afirmația dată. Femeile, vârstnicii, locuitorii din Banat, Crișana, Maramureș sunt de părere într-o proporție mai mare decât celelalte categorii că vaccinarea este cea mai sigură modalitate de a ne apăra faţă de unele boli
45.5% dintre respondenți își exprimă acordul față de afirmația ”Copilul meu poate fi expus bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare”. Aproape 30% sunt nici în acord, nici în dezacord cu afirmația, 8% sunt în dezacord.În cazul acestei afirmații procentul non-răspunsurilor este destul de ridicat, respectiv 16.7%.
O cincime dintre cei intervievați consideră că singurul motiv pentru vaccinarea copilului este accesul la creșă, grădiniță sau școală. 32.5% sunt nici în acord, nici în dezacord, în timp ce 30.1% își exprimă dezacordul față de afirmația dată. În cazul acestei afirmații, procentul celor care nu știu sau nu răspund este destul de ridicat, respectiv 16.6%.
Doar 54.9% dintre respondenți sunt de părere că beneficiile vaccinării sunt mai mari decât riscurile, 28.7% consideră că vaccinarea este o problemă complicată şi trebuie evaluată de la caz la caz, 10.3% că riscurile sunt mai mari decât beneficiile vaccinării. 6% nu știu sau nu răspund. Femeile, respondenții cu vârsta cuprinsă între 35-49 de ani, cu educație medie, care au copii sub 18 ani, rezidenții din rural și cei din Banat, Crisana și Maramureș consideră într-o măsură mai ridicată decât celelalte categorii că beneficiile vaccinării sunt mai mari decât riscurile.
Marea majoritate (89%) dintre respondenți sunt de părere că accesul la vaccinare ar trebui să fie gratuit, 7% că ar trebui să fie partial gratuit (compensat) și 1% cu plată. 2.5% este procentul non-răspunsurilor.
Doar 19.5% dintre cei intervievați declară că s-au vaccinat anul trecut sau anul acesta împotriva gripei sezoniere. Aproape 80% răspund negativ, ceea ce explică, printre altele, proporțiile epidemiei de gripă de la sfârșitul acestei ierni. Femeile, vârstnicii, persoanele cu studii medii și superioare, rezidenții din mediul urban și locuitorii din Transilvania, Muntenia, Oltenia și Dobrogea declară într-o proporție mai mare decât celelalte categorii că s-au vaccinat anul trecut sau anul acesta împotriva gripei sezoniere.
Din totalul persoanelor care s-au vaccinat antigripal – reprezentând 19.5% din totalul populației intervievate – 42.1% cred ca e bine sa te vaccinezi impotriva gripei, 39.7% declară că s-au vaccinat in trecut si vaccinul a fost eficient, 15.7% au obiceiul să se vaccineze în sezonul de toamnă/iarnă și 2.2% indică alt motiv. Respondenții cu un nivel de educație ridicat și locuitorii din rural consideră într-o proporție mai mare decât restul categoriilor că este bine sa te vaccinezi impotriva gripei. Un procent mai ridicat dintre rezidenții din Banat, Crisana, Maramures declară că s-au vaccinat in trecut si că vaccinul a fost eficient.
Din totalul persoanelor care nu s-au vaccinat – reprezentând 79,3% din totalul populației – 31.3% declară că s-au imunizat altfel, 16% că nu au avut timp și 15.3% că le-a fost teamă. 12.3% dintre cei chestionați consideră că vaccinarea nu este eficienta, 9.9% nu sunt de acord cu vaccinarea și 6.2% nu au găsit vaccinul. Aleg alt motiv 3.5%, în timp ce 5.4% nu știu sau nu răspund. Bărbații, respondenții cu studii primare și locuitorii din Bucovina și Moldova declară că nu sunt de acord cu vaccinare mai mult decât celelalte categorii. Invoca teama de vaccinare mai mult femeile și persoanele cu studii superioare.
În contextul în care în multe țări dezvoltate, vaccinarea este obligatorie pentru ca un copil să fie primit la grădiniță sau școală, respondenții au fost întrebați dacă sunt de acord ca vaccinarea să fie obligatorie în acest caz și în România. 62.7% au răspuns afirmativ, în timp ce 24.4% și-au exprimat deazacordul. Procentul non-răspunsurilor este de 12.9%. Femeile, respondenții care au copii sub 18 ani, cei cu studii medii și locuitorii din rural sunt de acord într-o proporție mai mare decât celelalte categorii că vaccinarea ar trebui să fie obligatorie.
Un procent foarte ridicat (81.1%) dintre cei chestionați este de părere că vaccinarea copiilor este necesară. Doar 8.1% aleg varianta contrară, în timp ce 10.8% nu știu sau nu răspund.
Aproximativ două treimi dintre respondenți declară că și-au vaccinat copiii (sau, după caz, nepoții) conform Programului național de Vaccinare. 4.3% precizează că nu au făcut acest lucru, în timp ce 27.7% aleg varianta nu am copii/nepoți. Rezidenții din mediul urban și cei cu studii primare declară că și-au vaccinat copiii (sau, după caz, nepoții) conform Programului Național de Vaccinare în proporții mai reduse decât alte categorii.
„Cercetarea sociologică relevă o atitudine ambivalentă neclara a unei părți a populației față de vaccinuri și vaccinare, ceea ce reflectă faptul că percepțiile raționale asupra acestui subiect sunt viciate semnificativ de o serie de mituri care alimentează neîncrederea și impun necesitatea unor campanii solide de informare și educare, mai ales a celei tinere, cu privire la rolul pozitiv al vaccinării asupra sănătă‚ii publice. Majoritatea românilor sunt de acord cu vaccinarea, procentul concetățenilor noștri care refuză vaccinul și vaccinarea fiind foarte mic. Există însă un segment de populație semnificativ care nu este pe deplin convins de principiile vaccinării, acest segment fiind probabil cel mai vulnerabil la eventuale mesaje antivaccinare”, sunt de părere sociologii Inscop Research.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.