Să mănânci sănătos poate fi scump dacă alegi să te înfrupţi doar din fructe exotice, bucate alese de prin alte culturi şi zone geografice sau, bineînţeles, dacă iei masa la restaurant. Poate fi scump sau poate fi ieftin în funcție de alegerile pe care le faci. De multe ori suntem tentați să urmăm diete sofisticate care includ alimente pe care nu le-am consumat niciodată sau pe care nu știm să le gătim. Iar eșecul, în această situație, este previzibil. În multe cazuri s-a demonstrat că cei care obişnuiesc să cumpere fructe rare în speranţa că sunt mai calitative sau au mai mulţi nutrienţi le şi aruncă în scurt timp, înainte să le consume. Iar dacă apucă să le mănânce, nu sunt foarte încântaţi de gustul lor şi tânjesc, în secret, după fructul românesc, după merele noastre de livadă şi strugurii de pe podgoriile noastre, deseori mult mai aromate şi mai gustoase.
Ocoliţi standul cu fructe exotice!
Da, poate fi scump să te menţii sănătos şi să ai o alimentaţie corectă dacă mănânci ce e în afara sezonului sau chiar şi în afara zonei geografice în care te afli. Somon premium, caviar, parmezan de la branduri de lux? Pepene roşu şi căpşuni în decembrie? Firește că te vor costa o avere, în comparație cu telemeaua, ouăle, merele şi macroul. Alimentele cumpărate în extra-sezon vor fi întotdeauna mai scumpe, pentru că sunt aduse din afară sau sunt produse în sere speciale care presupun costuri imense de întreținere.
Nu cumpăraţi bunătăţi "în tendinţe"
Da, smoothie-urile cu semințe de chia pot fi scumpe – dar nu te costă mare lucru să mănânci un măr. Carnea e un pic mai scumpă, dar lintea, nu. Un shake făcut din zece feluri de legume poate fi scump, dar un morcov și un castravete cu niște humus de casă, nu. Nu e deloc scump să mănânci sănătos atât timp cât alegi alimente de sezon, faci o listă de cumpărături, îți planifici mesele pe zile și consumi alimentele care îți plac, nu pe cele din reclame. Dimpotrivă, portofelul tău ar putea avea de suferit dacă te vei orienta către mâncăruri nesănătoase ca dulciuri, sucuri, chipsuri şi fastfood. Câtă vreme eviți alimentele procesate și semipreparatele și gătești simplu, acasă, cu ingrediente de bază, poţi spune că eşti nu doar cel mai sănătos dar şi cel mai chibzuit! Iar asta ar trebui să te încurajeze să mergi mai departe cu regimul de viaţă bună şi stilul alimentar corect.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.