Pe timpul pandemiei de COVID-19 au avut loc mai multe tragedii în spitale, evenimente care nu pot fi uitate:
- 11 noiembrie 2021 - Un incendiu a avut loc la Spitalul suport COVID Movila din Ploiești, atunci când doi pacienți au decedat
- 1 octombrie 2021 - Un incendiu s-a produs la Secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. Nouă persoane au murit
- 21 aprilie 2021 - Un incendiu a izbucnit la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean din Slatina. Au fost evacuate 36 de persoane, dintre care 6 au fost intoxicate cu fum și transportate la UPU
- 21 februarie 2021 - Zeci de echipe de pompieri au intervenit la Institutul Marius Nasta, unde a fost anunțat un incendiu la o unitate mobilă ATI amplasată într-un TIR. Ministerul Sănătății a informat că nu au fost victime
- 29 ianuarie 2021 - Un incendiu a izbucnit în jurul orei 5:00 la Institutul Matei Balș din Capitală, iar 102 pacienți cu COVID-19 au fost evacuați, 3 persoane au fost găsite carbonizate, iar a patra a decedat după manevre de resuscitare.
Medicamentul anti-COVID a lui Biden va ajunge în România. Rafila: PATRU antivirale vom avea
Astfel, în urma acestui bilanț, ministrul Sănătății Alexandru Rafila a fost întrebat care este, în acest moment, starea spitalelor din România.
"Starea spitalelor din România s-a îmbunătățit față de ceea ce știam eu în urmă cu 10 ani. Eu am mai lucrat la Ministerul Sănătății, ca secretar de stat, în anul 2012. Eu am umblat foarte mult prin țară în această perioadă, pentru că am vrut să văd care e starea spitalelor și am fost foarte plăcut surprins să constat că acolo unde spitalele sunt în grija autorităților locale, fie că discutăm despre Consiliu Județean, fie că discutăm despre Primării, multe dintre aceste autorități care au avut perseverență, viziune, au găsit și resurse, au reușit să renoveze aceste spitale total sau parțial, cu lucrări de bună calitate. Societatea civilă a contribuit la unele dintre ele.
Sigur, și spitalele Ministerului Sănătății au beneficiat de investiții, poate în măsură mai mică, pentru că puterea financiară a Ministerului Sănătății în a reabilita spitale a fost mai mică decât puterea autorităților locale.
Dar acum, trebuie să fim realiști. Noi reabilităm de obicei clădiri vechi. Am vizitat Institutul Fundeni, acolo unde, prin contribuția unei asociații, au fost reabilitate două secții. Le-au reabilitat așa cum trebuie, însă au o problemă. Din cauza modului în care au fost construite inițial acele secții, grupurile sanitare sunt mici, nu sunt grupuri sanitare care să ofere un confort. Acum toate saloanele au grup sanitar individual, așa cum e normal să fie în secolul 21, într-un spital din Uniunea Europeană.
Dar sunt multe clădiri vechi din țară care nu au fost încă reabilitate, care fie n-au avut interes din partea proprietarilor, fie n-au avut resurse și care necesită investiții serioase", a declarat Alexandru Rafila, la Antena 3.
De ce s-a murit de COVID. Alexandru Rafila: Mulți puteau fi salvați!
Lista celor 49 de spitale care vor fi CONSTRUITE sau reabilitate
"Pentru corecta informare a opiniei publice, în urma consultării cu Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, Secretarul de Stat, doamna Adriana Pistol face următoarele precizări:
Lista de 49 de obiective de investiții înscrise de către Ministerul Sănătății în mandatul precedentului Guvern și aprobată de Comisia Europeană cuprinde 3 categorii:
1. Spitale nou înființate (construcții noi). Exemple: Institutul Regional de Oncologie Timișoara, Spitalul Regional de Urgență Brașov;
2. Spitale deja existente (construcții noi care preiau integral activitățile medicale ale unor spitale). Exemple: Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C. C. Iliescu” București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu;
3. Reabilitări, extinderi sau înființări de secții/pavilioane care fac parte din spitale deja existente. Exemple: Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – relocarea și modernizarea activității secției de oncologie și înființarea compartimentului de cardiologie intervențională, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” București – construirea unui centru de psihiatrie pediatrică.
Din această listă de 49 de obiective de investiții, în urma aplicării criteriilor de prioritizare aprobate prin Hotărâre de Guvern, vor fi selectate minim 25 de obiective de investiții. Lista va fi supusă aprobării prin Hotărâre de Guvern, ulterior demarându-se procedurile de finanțare specifice fiecărei investiții.
Conform Componentei C12 – Sănătate, Investiția I2. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, Ținta 377 (Construirea și/sau dotarea de noi unități medicale/spitale publice), lista de 49 de obiective de investiții (https://mfe.gov.ro/pnrr/ Componenta 12-Sănătate) este compusă din:
1. Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – relocarea și modernizarea activității secției de oncologie și înființarea compartimentului de cardiologie intervențională
2. Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – construcția și dotarea secției de boli infecțioase
3. Spitalul Județean de Urgență Pitești – Laboratorul de radioterapie
4. Spitalul Clinic Municipal „Dr. G. Curteanu” Oradea – construcția și dotarea secțiilor de boli infecțioase și pneumologie
5. Spitalul Județean de Urgență Bistrița – extinderea pavilionului spitalului prin construirea unei noi clădiri
6. Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” București – construirea de noi clădiri
7. Spitalul de Obstetrică și Ginecologie „Filantropia” București – extinderea spitalului
8. Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” București – construirea unui centru de psihiatrie pediatrică
9. Spitalul Clinic „Sfânta Maria” București – construirea Centrului de transplant multi-organ
10. Spitalul Clinic de Pneumologie Constanța – construirea pavilionului clinic de pneumologie
11. Spitalul Județean de Urgență Sibiu – spital nou
12. Spitalul Municipal de Urgență Timișoara – construirea și dotarea unei noi maternități
13. Spitalul de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”, Timișoara – dotarea noului spital cu echipamente medicale
14. Spitalul Județean de Urgență Vaslui – construirea de noi secții de boli infecțioase, psihiatrie, boli cronice
15. Spitalul Județean de Urgență Focșani, Vrancea – spital nou
16. Centrul Regional de Boli Cerebrovasculare și Neurochirurgie, Cluj – spital nou
17. Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea – extindere și dotare; demolarea clădirilor existente
18. Pavilion politraumă nou, Brașov
19. Pavilion politraumă nou, Craiova
20. Pavilion nou de chirurgie posttraumatică, Pitești
21. Pavilion politraumă nou, Sibiu
22. Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – construcția și dotarea secției de psihiatrie cronică
23. Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie, Brașov – un nou corp de clădiri
24. Centrul de transplant multiorgan, Cluj – spital nou
25. Institutul Regional de Oncologie Timișoara – spital nou
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.