Prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea, celebrul medic neurochirurg, a vorbit despre cea mai bună apă pe care ar trebui să o bem ca să ne menținem sănătoși.
Potrivit medicului, apa alcalină este cea mai sănătoasă pentru organism, iar zahărul trebuie evitat cu orice preț. De asemenea, Vlad Ciurea susține că ceaiul și cafeaua sunt excelente pentru creier, însă nu în exces.
"Toate prăjelile, tot ce se face în ulei fierbinte, cărnăria, alimentele super condimentate", a spus medicul despre alimentele nocive pentru creier.
"Creierul are un avantaj pe care noi nu îl luăm în considerație. Trebuie să îi dăm apă, el înghite foarte multă apă, de aceea eu pledez să se bea 2 litri de apă pe zi, nu atât pentru burtică, ci pentru creier pentru că apa se duce în creier și trebuie să avem oxigenul necesar.
78% din creier stă în apă, deci el plutește mai mult sau mai puțin și atunci trebuie să îi dau continuu apă.
Ceaiul verde este dovedit minunat pentru creier, se simte foarte bine. Și cafeaua la fel! Cafeaua face bine! Dar nu trebuie exces! Voltaire consuma 40 de cafele pe zi. Balzac avea carafa de cafea fierbinte peste noapte. Dumas la fel.
Beți apă, cât se poate de multă! 2 litri este puțin, poate și mai mult.
Eu pledez pentru apă alcalină care să schimbe PH-ul, beți ceai verde și orice alt ceai, în general. Și cafea, dar eu pledez pentru dimineața, pentru că altfel nu mai dormi.
Și un alt element foarte important este ciocolata. Sunt împotriva zahărului, deci ciocolata trebuie să fie cât mai amăruie! Dar eu sunt împotriva zahărului! Ciocolata este foarte bună pentru creier!", a declarat medicul Vlad Ciurea în podcastul lui Adrian Artene de pe Youtube.
Și creierul are nevoie de exerciții. Ciurea: Se atrofiază, ceea ce este foarte grav
Neurochirurgul Vlad Ciurea afirmă că asemenea altor organe din corpul uman, și creierul are nevoie de exerciții.
Altfel, există riscul ca acesta să se atrofieze nefiind folosit la capacitatea lui, mai ales în contextul în care pentru a ne obține informațiile suntem cel mai adesea ”la un click distanță” de locul de unde ne vin acestea, aproape pe tavă.
”Acest organ care este creierul trebuie să funcționeze. Și funcționează la persoanele cele mai inteligente cu 30 la sută.
Cealaltă parte se odihnește ca să preia din activitate, este și normal. Dar noi dacă nu folosim creierul, îl limităm, apăsăm pe un buton și vedem drumul, vedem info despre un travel într-un loc exotic în loc să citim cartea despre Costa Rica…
Ca să gândești un anumit lucru trebuie să aprindă niște luminițe, să se adune și să dea un rezultat, doar că noi am uitat să mai gândim, dacă nu gândim, nu memorăm, dacă nu memorăm, am uitat să scriem, am uitat să vorbim, uitați-vă, am uitat să parlamentăm.
Acest organ, ca orice fel de organ, dacă nu faci sport, nu alergi un pic, dacă nu faci gimnastică, mușchii se atrofiază.
Vă închipuiți că și creierul se atrofiază? Ceea ce este foarte grav", a explicat Vlad Ciurea într-o emisiune de la Trinitas TV.
Vlad Ciurea, despre misterul creierului: Ne umple de plăcere
”Râsul este o descărcare fiziologică de empatie asupra unui fenomen care se petrece în jurul tău şi care produce o contracție a mușchilor abdominali, care te descarcă psihic, te apropie de cineva. În orice situaţie critică, încercați să vă gândiți la ceva plăcut şi la ceva care poate vă produce râsul.
Râsul este un alt mister al creierului care ne umple de plăcere, de bunăvoință, de deschidere. Nu poţi să râzi şi să fii un om rău”, a spus, la Antena 3, prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea. Iar cine l-a urmărit de-a lungul vremii a putut observa că neurochirurgul este o persoană foarte optimistă, mereu cu zâmbetul pe buze, mereu cu o vorbă bună la el.
Noi trebuie să funcționăm între acești parametri
Invitat în podcast-ul lui Mihai Morar, ”Fain și Simplu”, medicul neurochirurg Vlad Ciurea a vorbit, printre altele, de orele în care avem randamentul cel mai mare.
”Noi, ca și creier, avem două elemente clare, doi poli de activitate. Este ritmul circadian al corpului, între ora 10 și 12 este activitatea maximă, cerebrală, și între 4 și 6 după amiaza este la fel. Deci noi trebuie să funcționăm între acești parametri.
Nu spun că nu este bine să dormi după-amiază, mai bine să picotești, pentru că între 4 și 6 după-amiaza ai un vârf, și atunci trebuie să produci, ca să ții creierul în funcție și deștept”, a declarat medicul neurochirurg Vlad Ciurea. Citește mai departe AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.