Capcana alimentelor de post ultraprocesate. Cori Grămescu: din punct de vedere nutrițional nu aduc niciun avantaj organismului

Adisa Codruț |
Data publicării:
Cori Grămescu
Cori Grămescu

Nutriționista Cori Grămescu a explicat de ce ar trebui să evităm pe cât posibil alimentele de post ultraprocesate pe carele găsim în comerț.

Perioada postului este una a purificării trupului și a spiritului, însă din punct de vedere nutriţional lucrurile nu stau chiar atât de simplu. Cori Grămescu, coach de lifestyle și nutriție vine în ajutorul celor care țin post înainte de Crăciun cu câteva sfaturi care ne ajută să știm ce alimente trebuie să consumăm pentru a ne asigura că ne alimentăm cum trebuie și că ne pregătim organismul pentru mesele de sărbătoare.

Nutriționistul și fondatorul primei platforme de diete personalizate din România, Cori Grămescu atrage atenția în primul rând atenția asupra consumului de alimente „de post” din comerț.

„Recomandarea mea este să evităm pe cât posibil produsele ultra-procesate de postcum sunt unele pate-uri de soia, crenvurști de soia, caşcavalul vegetal şi alte asemenea. Este de ajuns să citim etichetele acestor produse, pentru a vedea că au un aport de aditivi alimentari extrem de mare și că de fapt din punct de vedere nutrițional nu aduc niciun avantaj organismului. Aceste produse de post din comerț se pot înlocui cu succes cu pate-uri de nuci cu linte, hummus, pate de caju cu condimente sau brânză de caju şi nuci, care se prepară foarte uşor acasă”, a explicat Cori Grămescu.

De asemenea, nutriționistul Cori Grămescu recomandă să acordăm o atenție sporită aportului de proteine din perioada postului și să consumăm cu precădere năut, mazăre, tofu, migdale și nuci, iar pentru a completa mesele, să apelăm la dovleac, fasole păstăi, rădăcinoase, spanac, broccoli sau conopidă, iar pentru sațietate să adăugăm la fiecare masă principala o cantitate mică de orez sau cereale integrale, cartof dulce sau paste de linte.

În plus, pentru a ne pregăti organismul să revină la o alimentație cu produse de origine animală, Cori Grămescu recomandă ca în perioada postului să consumăm multe legume cu un nivel ridicat de fibre si sa nu facem abuz de produse de origine animala în prima zi de Crăciun, pentru a nu destabiliza digestia. Integrarea alimentelor pe bază de carne trebuie făcută gradual, în cantități moderate la fiecare masă, pe durata a 2-4 zile, mai ales dacă am ținut tot postul Crăciunului.

„În ultima săptămână de post este indicat să consumăm  morcov, ţelină, păstârnac, pătrunjel, ridichi, sfeclă, gulii, cartofi dulci, precum şi ardei sau roşii, legume fibroase care ne vor ajuta sistemul digestiv să facă față mai ușor meselor de sărbătoare ce vor urma”, completează Cori Grămescu.

Pe lângă o alimentație corectă, Cori Grămescu spune că în această perioadă este indicat să facem mişcare, pe cât posibil după un program regulat şi constant, şi să încercăm, acolo unde se poate, să petrecem timp și în aer liber, pentru a întări sistemul imunitar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel