Cântăreață celebră are CANCER în stadiu terminal, la 39 de ani: Nu știu câte zile mi-au mai rămas

Irina Radu |
Data publicării:

Sarah Harding, celebra cântăreață care face parte din trupa Girls Aloud, a făcut dezvăluiri șocante despre starea sa de sănătate! La opt luni de când a anunțat că are cancer mamar, vedeta spune că boala s-a extins acum și la măduvă și că, potrivit medicilor, Crăciunul din 2020 a fost ultimul din viața ei.

"În decembrie, doctorul mi-a zis că probabil Crăciunul care urma să vină va fi probabil ultimul. Sunt în fază terminală acum și nu știu câte luni mi-au mai rămas de trăit.", a dezvăluit Sarah Harding.

Artista spune că nu vrea să facă radioterapie, întrucât în urma acestei proceduri își va pierde părul.

"Nu vreau să simt că îmi voi petrece timpul care mi-a mai rămas ascunzându-mă. Încerc să trăiesc și să mă bucur de fiecare secundă din viața mea, indiferent de cât mi-a mai rămas.", a precizat cântăreața.

Sarah Harding a anunțat pe rețelele de socializare că a fost diagnosticată cu cancer la sân în stadiu avansat, la sfârșitul lunii august.

"Nu există o modalitate ușoară de a spune acest lucru și, de fapt, nici măcar nu simt că este adevărat când scriu asta, dar iată. La începutul acestui an am fost diagnosticată cu cancer mamar și în urmă cu câteva săptămâni am primit vestea devastatoare că boala s-a răspândit și în alte părți ale corpului meu.", a precizat vedeta pe Twiiter. 

 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Sarah Harding (@sarahnicoleharding)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel