Cannabisul și canabinoidele, bolile pe care le pot trata. Dr Reuven Or a dat lista

Florina Pop |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV
Prof dr Reuven Or. Foto: DC Medical
Prof dr Reuven Or. Foto: DC Medical

Hematologul Reuven Or a vorbit la emisiunea Academia de Sănătate, realizată de academicianul Irinel Popescu, despre actualele aplicații ale cannabisului și ale canabinoidelor.

Boli, cannabis. La emisiunea Academia de Sănătate, hematologul Reuven Or de la Centrul de Imunoterapia Cancerului și de Cercetări în Imunobiologie, de la Spitalul Universitar Hadassah din Ierusalim, a detaliat afecțiunile în care poate fi utilizat medical cannabisul.

Specialistul consideră că minimalizarea suferinței pacientului este de datoria întregului personal medical. ”Cannabisul e utilizat pentru durerea cronică şi pentru problemele intestinale, mai ales greaţa şi vărsăturile induse de chimioterapie”, afirmă prof dr Reuven Or.

Faza nevăzută a cannabisului

În opinia acestuia, lumea se află „în mijlocul unei dezvoltări foarte importante în ştiinţă”, iar ”unul din noile domenii din medicină va fi cannabiologia”. Prin ultimul termen, specialistul israelian înțelege că mai mulți oameni vor începe să cerceteze efectele și aplicațiile cannabisului. ”Știm acum din cercetările din anii '70 şi '80 că avem fitocanabinoide, substanţele din planta în sine, dar avem în corpul nostru şi sistemul endo-canabinoid. Este o combinaţie unică: planta şi corpul au aceleaşi substanţe, care există în amândouă”, susține prof dr Reuven Or.

Despre acest sistem de care amintește cercetătorul se știe că e alcătuit din receptori care pot fi ţintă pentru endo-canabinoidele din corp și pentru enzimele care construiesc endo-canabinoidele şi le distrug.

”Aşa că receptorii, după cum ştim azi, sunt de două tipuri, CB1 şi CB2. Cannabinoid 1 şi Cannabinoid 2. CB1 este primul receptor (…). Este mai concentrat în creier, coloană şi nervi. CB2 este complet diferit, celulele care au CB2, sunt în general din sistemul imunitar. (…) Înţelegem astăzi că sistemele endo-canabinoide sunt parte din creier şi măduva spinării. (…) THC, component al fitocanabinoidelor, poate reduce durerea şi alte probleme pe care le simţim în corp şi în sistemul nervos. E ca un control al activităţii creierului şi măduvei spinării”, explică invitatul emisiunii Academia de Sănătate.

Boli neurologice 

În afara reducerii durerii cronice, cannabisul e folosit în tratarea unor boli neurologice. Reuven Or le-a enumerat: ”Şi când spun boli neurologice mă refer la scleroza multiplă, la Parkinson, la sindromul Tourrete, la bolile inflamatorii, epilepsie - mai ales la copii, sau prevenţia demenţei şi al Alzheimerului”.

Sunt dovezi care atestă că CB1 are efecte pozitive asupra pacienţilor suferinzi de PTSD (post-traumatic stress disorder), care e foarte comun mai ales în soldaţi. ”În PTSD este mai eficient la 90% dintre pacienţi. 90% din pacienţi revin la viaţa lor de oameni normali. Este foarte eficient”, completează specialistul israelian.

Boli ale sistemului imunitar 

Celălalt grup de boli care pot fi tratate cu ajutorul cannabisului sunt cele ale sistemului imunitar. Sistemul imunitar, explică prof dr Reuven Or, este diferit pentru că utilizează CB2, al doilea receptor, dar nu este încă cunoscută legătura cu acest receptor.

”Avem dovezi că celălalt component al plantei - CBD, cannabidiol - , primul era THC care se lega de CB1. Al doilea este CBD, care poate fi implicat în tratamentul bolilor autoimune, inclusiv inflamatorii. Şi uneori şi în dureri cronice, de exemplu durerile de spate. Uneori pot fi legate de probleme cu coloana, discopatie. Pentru că există o dezbatere dacă să fie operată sau să fie tratată cu medicamente. CBD poate fi foarte bun la tratarea bolilor de coloană, dar şi a bolilor inflamatorii ale intestinului cum ar fi Crohn sau diverticulita, şi alte boli autoimune, artroza reumatoidă, bolile de articulaţii”, detaliază hematologul.

Acesta a subliniat că, deși cannabisul este numită ”planta cu mii de molecule” din cauza multitudinii de molecule, e nevoie de ceea ce experții numesc ”efectul de anturaj”, adică de ”combinaţia de canabinoide şi alte componente ale plantei” pentru a avea efectul scontat.

”E nevoie de efectul de anturaj, adică e nevoie de combinaţia de canabinoide şi alte componente ale plantei. O numim planta cu mii de molecule, pentru că sunt multe molecule pe care nu le ştim. Le ştim pe principalele, canabinoidele, dar mai avem flavonoide, terpendoide, care dau aromă şi cresc efectele plantei. Nu putem compara efectele canabinoidelor sintetice cu extractul din plantă. Aşa că extractul ar trebui creat ca o combinaţie a diferitelor canabinoide pentru o anume boală. Iar această cercetare, cum să combini produsul plantei cu boala este încă la început”, opineqză prof dr Reuven Or.

Acesta speră ca următoarele cercetări să se axeze pe analizarea diferitele componente botanice pentru diferite boli. ”Sperăm să fie mai bine în viitor”, afirmă prof dr Reuven Or.

Youtube video image

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel