Pavilionul B al Spitalului Colentina a fost închis pentru o perioadă determinată de timp. Aici au loc lucrări de modernizare, fiind finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Din acest motiv, activitatea medicală este redirecționată către alte pavilioane.
Modernizările și impactul asupra actului medical
Dr. Liviu Oltean, managerul Spitalului Clinic Colentina, a explicat, în exclusivitate pentru DC MEDICAL despre ce lucrări este vorba și de ce a fost necesară suspendarea activității pe o perioadă determinată de timp.
Conducerea unității medicale susține că activitatea a suferit mici modificări, s-a redus numărul de pacienți, dar totul până când lucrările vor reveni la normal. Dr. Liviu Oltean subliniază că toate aceste lucrări vor îmbunătăți calitatea actului medical și vor spori gradul de confort al pacienților, dar și al cadrelor medicale care își desfășoară activitatea în cadrul unității medicale.
”Pacienții beneficiază de servicii medicale și acolo și în altă clădire. Deja funcționează mai bine de jumătate din Pavilionul B. Nu funcționează blocul operator și secțiile chirurgicale. Vor fi date în folosință la sfârșitul lunii. Lucrările au fost mai complexe. Blocurile operatorii s-au modificat în funcție de necesitate. Adică au fost mutate în alte pavilioane. Nu cred că nu se operează piciorul diabetic. E puțin probabil. În general, noi nici nu tratăm genul acesta de patologie.
Dacă e o urgență și se amputează, intervenția se realizează la Chirurgie Generală care are blocurile operatorii în alte pavilioane. La unul dintre blocurile operatorii din Pavilionul B încă se lucrează. Dar Gastroenterologia, Urologia, Reumatologia, Hemato, foarte multe dintre secții funcționează și au cel puțin 100 de intervenții pe săptămână”, a explicat dr. Liviu Oltean, managerul Spitalului Clinic Colentina, în exclusivitate pentru DC MEDICAL.
Vezi și: Delicii sănătoase de Ziua Îndrăgostiților: rețete de fursecuri aromate pe care să le încerci
Spital modern - FOTO: Freepik@mockupdaddy-com
Lucrări viitoare
Conducerea unității medicale susține că și alte pavilioane vor intra în reabilitare în acest an, chiar dacă anumite secții își vor reduce activitatea sau vor fi relocate.
”Mai am și în alte pavilioane lucrări, dar lucrurile nu au cum să funcționeze decât renovând, reparând și modernizând continuu infrastructura. Dacă las pacienții pe loc, nu pot să îmi desfășor lucrările. Eu caut ca toată lumea să fie mulțumită. Dar faptul că facem anumite reduceri de paturi, având în vedere lucrările în desfășurare și faptul că mai începem să renovăm două dintre pavilioane, suferă niște modificări.
Nicio secție nu și-a încheiat activitatea. Și-a încheiat activitatea parțial din punct de vedere chirurgical și și-au redus activitatea având alte pavilioane puse la dispoziție. Dacă pacienții nu ar beneficia de servicii medicale, unitatea nu ar fi sustenabilă din punct de vedere al plății salariilor. Funcționăm integral din finanțarea de la CNAS care decontează serviciile medicale.
Intervențiile care au caracter de urgență se redistribuie în alt pavilion. E încercarea mea să aduc lucrurile să arate cum ar trebui. Pacientul nu e neglijat niciodată. Noi suntem puși în poziția de a alege: adică continui să văd același număr de pacienți, inclusiv în 2024 sau reduc activitatea cu 10-15-20% în anumite segmente și până la finalul anului termin de reabilitat clădirile și din 2024 funcționez într-o infrastructură normală, cu spații de cazare, bloc operator sau funcționez normal o jumătate de an și de acum încolo, mulți ani de zile voi sta în spații neconforme. Lucrările sunt cu caracter temporar.
Eu trebuie să satisfac nevoia pacientului, iar pacientul merită să fie tratat și cazat în condiții civilizate, chiar dacă fac anumite sacrificii. Tocmai de asta am dat drumul segmentat secțiilor”, a mai explicat dr. Liviu Oltean, managerul Spitalului Clinic Colentina, în exclusivitate pentru DC MEDICAL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.