Când se recomandă scoaterea amigdalelor. Medic: Indicație și pentru respirația urât mirositoare

Sonia Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
cand se recomanda scoaterea amigdalelor. FOTO Pexels @ Pavel Danilyuk
cand se recomanda scoaterea amigdalelor. FOTO Pexels @ Pavel Danilyuk

Când este indicată scoaterea amigdalelor, dar și ce trebuie consumat după această operație.

Scoaterea amigdalelor este un subiect intens dezbătut în rândul părinților ai căror copii trec frecvent prin episoade de ”roșu în gât”, mai ales la vârsta intrării în colectivitate. 

Invitat în emisiunea Medicool de la Antena 1, dr. Silviu Oprescu, medic primar ORL a explicat când trebuie luată în considerarea scoaterea amigdalelor, dar și ce beneficii poate aduce această intervenție.

”La copil, de regulă, mai târziu, adică undeva în jurul vârstei de 4 până la 10 ani pentru că este de așteptat să facă amigdalite acute și asta pentru că intră în contact cu alți copii, care aduc și ei, la rândul lor, o bacterie, un virus, și ele se inflamează.

Amigdalita reprezintă inflamația acestui tip de țesut, iar în perioada copilăriei, episoadele de amigdalită acută sunt mai frecvente. Durerile de gât recurente pot să fie legate de o problemă a amigdalelor sau pot să fie legate de alte structuri de la nivelul faringelui.

Și acesta se inflamează și poate să dea dureri la nivelul gâtului, dar intervenția de amigdalectomie (scoaterea amigdalelor) este indicat atunci când aceste recurențe de amigdalită acută sunt într-un număr prea mare. Dacă vorbim de copil, vorbim de mai mult de 5 episoade, în timp ce la adulți vorbim de 3 episoade pe an. Dacă acest lucru se întâmplă doi ani consecutivi este clar că indicația este aceea de a scoate amigdalele”, a explicat dr. Silviu Oprescu, medic primar ORL.

Durerile de gât pot trece cu repaus vocal și câteva alimente. Lista celor mai bune alimente pentru dureri

Înghețata, recomandată după operație

Medicul a demontat mitul consumului de înghețată în cazul durerilor de gât, însă susține că aceasta este bună în situația în care amigdalele au fost extrase, având rol vasoconstrictor.

”Recele în general scade mecanismele de apărare locală, și tot ceea ce presupune rece, scădere imunitară, face subiectul, că e copil sau adult, să fie mai predispus să-i apară un astfel de episod de amigdalită”, a mai spus medicul, precizând că deși din punctul său de vedere nu ar recomanda consumul de înghețată la durerea de gât, acest lucru ar avea un ”substrat bun și adevărat indicația de a da înghețată unui copil care de abia și-a scos amigdalele”. 

Medicul a argumentat această indicație prin faptul că recele face vasoconstricție.

Amigdalele, o sursă a respirației urât mirositoare

De asemenea, mai spune dr. Silviu Oprescu, ”prin conformația anatomică pe care o au amigdalele se formează niște cripte, niște găurele, în care se conglomerează produși de excreție ai glandei, cu resturi alimentare, cu salivă întărită, iar prin conglomerare acestea pot să dea și o mică jenă, la înghițire, în plus, dau și respirația urât mirositoare. (...)

Și chiar dacă se elimină cazeumul (n.r. numele acestui conglomerat), acesta se va forma la loc, astfel că nu există varianta de a scăpa definitiv de acest fenomen decât în momentul în care se scoate amigdala”, a mai explicat specialistul, care a adăugat că eliminarea mirosului neplăcut prin scoatere amigdalelor este ”o indicație relativă”.

Vezi și: Câte ore trebuie să dormim, de fapt: Somnul nu e un moft, e UTIL. Curăță creierul de MIZERIE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel