Cancerul renal, cunoscut și sub numele de carcinom renal sau adenocarcinom renal, este o formă de cancer care se dezvoltă în rinichi. Este una dintre cele mai frecvente tipuri de cancer și poate apărea la orice vârstă, dar este mai frecvent la persoanele cu vârsta între 50 și 70 de ani.
"Din păcate la cancerul renal deja vorbim despre un tratament chirurgical. Acum vorbim în mare parte de tratament mini-invaziv sau laparascopic. Este posibil în cazul tumorilor renale sau mai bine zis, aproape în cazul tuturor tumorilor renale, abord laparoscopic asistat robotic, dar totul depinzând și de medicul ce se ocupă de acel caz.
Dar acolo nu mai putem vorbi de tratamente endoscopice sau altceva, pentru că formațiunea este identificată fie incidental la o ecografie, fie pacientul deja are simptome precum hematurie sau scăderea în greutate", a declarat Bogdan Gabriel Pârlițeanu medic specialist urologie la Spitalul Clinic SANADOR, în exclusivitate pentru DC Medical.
Cauza exactă a cancerului renal nu este întotdeauna cunoscută, dar există câțiva factori de risc care pot crește șansele dezvoltării acestei afecțiuni:
- Fumătorii au un risc mai mare de a dezvolta cancer renal decât nefumătorii.
- Dacă aveți un istoric familial de cancer renal
- Hipertensiune arterială netratată poate crește riscul de cancer renal
- Persoanele supraponderale sau obeze prezintă un risc mai mare de a dezvolta cancer renal.
- Anumite substanțe chimice, cum ar fi cadmiul și benzenul, pot crește riscul de cancer renal în cazul expunerii pe termen lung.
Care sunt simptomele cancerului renal
Simptomele cancerului renal pot varia, iar unele persoane pot să nu prezinte niciun simptom în stadiile incipiente ale bolii. Cu toate acestea, simptomele comune pot include:
- Durere în partea inferioară a spatelui, aceasta fiind una dintre cele mai frecvente simptome
- Sânge în urină (hematurie), atunci când urina poate deveni roz, roșie sau maro din cauza prezenței de sânge.
- În cazurile mai avansate, o masă tumorală poate fi simțită în zona rinichilor.
- Oboseală și scădere în greutate inexplicabilă
- Febră și transpirații nocturne
Pentru descoperirea precoce a cancerului renal, când trebuie să faci analize și ecografie. Cine trebuie să facă astfel de teste
"Din păcate, în ziua de astăzi, ar cam trebui fiecare să ne facem după o anumită vârstă o cel puțin o ecografie, o evaluare generală a stării noastre de sănătate. La minim 1 an, măcar o dată pe an să ajungem să ne facem o ecografie de abdomen total în care să vedem toate organele.
Să ne facem un set de analize minimal. Eu asta recomand cam fiecărei persoane.
Dacă pacientul se știe cu niște factori de risc, mai și citește ceva, se interesează de pe internet, atunci automat trebuie să facă poate la șase luni sau mai mult.
Dar pentru cancerul renal o ecografie pe an este suficientă.
Sunt pacienți care poate fac și exces. Deja cunosc persoane care fac un examen CT pe an, poate e un pic prea mult.
Consider că o evaluare ecografică poate fi suficientă", a mai spus medicul Bogdan Gabriel Pârlițeanu.
De la câți cm este vizibilă o tumoare renală și când începe cancerul
"În cazul cancerului renal, o formațiune renală produce o modificare a structurii rinichiului și va fi identificată de exemplu de la 2,5 cm - 3.
Iar stadializarea cancerului de rinichi începe între 4 și 7 centimetri. Deci deja sunt acceptate dimensiuni de 4cm pentru identificarea unei formațiuni tumorale.
Totul pleacă de la o ecografie", a conchis medicul urolog Bogdan Gabriel Pârlițeanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.