Cancerul de sân: primii pași după depistarea tumorii suspecte

Steluța Indrei |
Data actualizării: | Data publicării:
Cancer mamar
Cancer mamar

Dr. Dragoș Median, medic oncolog, invitat la DC Medical, în cadrul emisiunii „Academia de Sănătate”, realizată de prof. dr. Irinel Popescu, vorbește despre strategia care trebuie urmată în cazul suspectării unui cancer de sân. 

În momentul în care se depistează o leziune suspectă imagistic, fie prin mamografie, fie prin ecografie, primul pas este către chirurg, cel mai adesea, sau către radiolog pentru biopsie, recomandă dr. Dragoș Median, medic primar oncologie la Spitalul Clinic Filantropia din București.

Primul lucru și cel mai corect este efectuarea biopsiei leziunii descoperite. 

„Trebuie confirmată că leziunea este malignă și apoi pe baza rezultatului anatomo-patologic și imunohistochimic se pot stabili pașii următori”, adaugă medicul.

În cazul în care se confirmă diagnosticul, se stabilește stadiul bolii. „Dacă vorbim de o tumoră mică, fără ganglioni palpabili în axilă, fără determinări secundare, de cele mai multe ori chirurgia este indicată”, precizează dr. Median.

În cazul tumorilor mari, medicul poate stabili alți pași ai tratamentului.

Se poate face și un tratament prechirurgical și cel mai adesea acest tratament este chimioterapic, cu sau fără tratamente țintite, cum este herceptinul pentru un anumit tip de cancer her-amplificate, spune medicul. Mai rar se face hormono-terapie cu indicație neo-adjuvantă.

„În cazul în care s-a început cu un tratament sistemic, se continuă cu un tratament chirurgical și ulterior se continuă cu radioterapia, dacă este indicație, sau hormono-terapie sau tratament anti-her, dacă este cazul”, explică dr. Dragoș Median. 

Cancerul de sân este un exemplu de abord multidisciplinar, în care echipa formată din oncolog, chirurg, radiolog stabilește strategia cea mai bună.

Urmărește răspunsul complet în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel