Cancerul de col uterin este tratat în mai multe moduri. Acesta depinde de tipul de cancer uterin și de gradul de răspândire a acestuia. Tratamentele includ intervenții chirurgicale, chimioterapie și/sau radiații. Dr. Cătălin Herghelegiu, medic specialist obstetrică-ginecologie cu competențe în Ultrasonografie Obstetricală și Ginecologică, Histeroscopie, Gineco-Oncologie, Colposcopie a explicat, în exclusivitate pentru DC Medical, care sunt opțiunile terapeutice.
”Opțiunile terapeutice în cancerul de col trebuie întotdeauna stabilite de o echipă multidisciplinară. Aceasta este bine să fie formată din cel puțin un ginecolog, chirurg, oncolog și radioterapeut. Astfel se poate discuta fiecare caz în parte și se obține un tratament personalizat. Prima opțiune terapeutică ar fi cea chirurgicală.
Tratamentul chirurgical în cancerul de col uterin presupune rezecția colulul uterin împreună cu corpul uterului, dar și 1-2 cm din vagin și, de asemenea, efectuarea rezecției ganglionilor limfatici pelvini.
Acesta este cumva tratamentul chirurgical standard în cancerul de col uterin. Atunci când depistăm cancerul într-un stadiu incipient în care macroscopic nu observăm niciun fel de modificări, acestea ieșind doar microscopic, se poate rezuma intervenția chirurgicală la o conizație largă, cu margini de siguranță negative, dar acest tip de tratament trebuie ales în cazul bine selecționate și doar atunci când pacienta dorește prezervarea fertilității, adică nu ne apucăm să facem acest tip de intervenție la o pacientă care nu mai dorește copii sau e la menopauză.
Atunci este recomandat să efectuăm o histerectomie radicală deoarece bolile oncologice pot oricând să recidiveze și e mai bine.
Monitorizarea după o boală oncologică este de minim 5 ani, dar există riscul ca și după acest interval, boala să recidiveze”, a explicat dr. Cătălin Herghelegiu, medic specialist obstetrică-ginecologie cu competențe în Ultrasonografie Obstetricală și Ginecologică, Histeroscopie, Gineco-Oncologie, Colposcopie, în exclusivitate pentru DC Medical.
Cancerul de col uterin, opțiuni moderne de tratament
Diferite tratamente pot fi oferite de diferiți medici din echipa dumneavoastră medicală.
”În cancerul de col uterin sunt trei direcții de tratament:
- prima e cea chirurgicală
- radioterapia. Aceasta utilizează radiații ionizante care distruge celulele canceroase, dar afectează și țesuturile învecinate. Atât chirurgia cât și radioterapia își propun un control local al bolii, la nivelul pelvisului.
- a treia opțiune de tratament o reprezintă chimioterapia care este un tratament sistemic. Substanțele acționează pe celulele maligne atât de la nivelul tumorii primare, cât și pe celulele maligne care sunt la distanță de tumora primară, dar acționează și asupra celulelor sănătoase din organism.
Aceste trei opțiuni terapeutice pot fi utilizate individual, dar se pot utiliza concomitent sau complementar, ele își potențează eficacitatea.
Radioterapia este utilizată, în special, în cazurile mai avansate în care o cură chirugicală nu aduce beneficii sau s-ar asocia cu o morbiditate mai crescută, se preferă un tratament cu radioterapie și fără a rezeca tumora.
Pentru cancerul de col, chimioterapia nu este cea mai eficientă, dar se utilizează în combinație cu radioterapia.
Când alegem un tratament, este important și pacientul ce dorește să efectueze. În Vest, se merge pe radioterapie. La noi, în România, pacienții cu greu acceptă să efectueze radioterapie, fără a mai efectua tratamentul chirugical, mentalitatea fiind de a rezeca tumora, de a scoate partea bolnavă.
Riscul de recidivă există. E cu atât mai mare, cu cât stadiul în care a fost diagnosticată boala este mai avansat. Cu cât avem o tumoră mai mare, riscul de recidivă este mai mare. Din această cauză este foarte important screeningul și depistarea precoce”, a mai subliniat dr. Cătălin Herghelegiu.
Vezi mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.