Cancerul pulmonar este un tip de cancer al cărui punct de plecare este în plămâni.
Se consideră că mortalitatea cauzată cancerelor pulmonare este cea mai ridicată pe plan mondial comparativ cu ratele de deces datorate celorlalte tipuri de cancer.
Potrivit medicului Laurenția Galeș, în ceea ce privește factorii de risc ai acestui tip de cancer, un principal semnal de alarmă, în România, ar trebui să fie tuberculoza.
Tuberculoza, semnal de alarmă în România
"Avem un program pilot pentru cancerul bronhopulmonar, pentru depistarea acestui cancer. Este o localizare de mare interes pentru țara noastră pentru care nu există screening și pentru care am vrea să dezvoltăm un program pilot pentru a vedea cele mai bune instrumente, fie că e vorba de tomografie, fie de biomarkeri, fie o combinație dintre acestea să reușim să depistăm cancerul pulmonar într-un stadiu incipient", a declarat dr. Laurenția Galeș, director medical al Institutului Oncologic București, în exclusivitate pentru DC Medical, în emisiunea Academia de Sănătate.
Întrebată dacă ar fi populația țintă care dezvoltă această boală, medicul a spus că: "pe plan mondial se discută doar de pacienți fumători, cu vârsta peste 55 de ani și cu încărcătură ereditară. Noi am spus că pentru România ar trebui să adăugăm între acești factori de risc și tuberculoza, pentru că în lume, în țările civilizate unde au existat proiecte pilot nu s-a mai vorbit de tuberculoză, dar la noi incidența este atât de mare, încât cred că tuberculoza și bolile cronice de plămâni trebuie incluse pe lista factorilor de risc. Acești pacienți trebuie să facă screening-ul pentru plămâni".
Tuberculoza este o boală contagioasă determinată de infecția cu Mycobacterium tuberculosis, care se transmite prin intermediul secrețiilor contaminate eliminate în timpul strănutului, tusei sau vorbirii pe cale aerogenă.
Boala nu se transmite prin intermediul obiectelor sau hainelor pacientului, utilizarea în comun a toaletei sau strângeri de mână.
Simptomele tuberculozei includ:
- Scăderea în greutate
- Stare febrilă
- Transpirații în special nocturne
- Fatigabilitate accentuată
- Tuse persistentă mai mult de 3 săptămâni
- Expectorații mucopulente sau sangvinolente
- Dispnee
- Dureri abdominale, dureri osteo articulare cu pierderea mobilității membrului afectat
- Hematurie
- Cefalee
- Stare de confuzie
- Convulsii.
Cancerul pulmonar, simptome
De regulă, cancerul pulmonar în stadii incipiente nu are manifestări specifice, însă în stadii avansate, există anumite manifestări notabile:
- Scadere în greutate involuntară
- Dispnee de efort (senzație de sufocare după un efort)
- Astenie marcată
- Hemoptizie (tuse cu sânge)
- Tuse seacă, cronicizată
- Apetit scăzut
- Răgușeală/disfonie
- Durere toracică
- Durere osoasă
- Cefalee (durere de cap).
Avantajele studiilor clinice în cancerul pulmonar
"Tratamentul în studiile clinice și toate investigațiile sunt gratuite și se fac la timp și nu depind de finanțarea Casei de Sănătate din punct de vedere economic este și o reducere a cheltuielilor pentru stat, dar întotdeauna în cadrul studiilor clinice avem toate medicamentele și investigațiile la îndemână, oricând este nevoie pentru pacient.
Și aici, în cadrul platformei există o concentrare a studiilor clinice pe localizări în așa fel încât majoritatea studiilor clinice pentru localizările digestive se desfășoară în cadrul Institutului. În schimb, majoritatea studiilor pe cancerul bronhopulmonar se desfășoară în cadrul Institutului Oncologic București și avem în derulare studii pentru cancerele bronhopulmonare atât în stadii incipiente, cu mutații, cu terapii țintite, cât și în stadii și linii de tratament pentru pacienții pentru care s-au epuizat terapiile standard.
Un alt avantaj al acestor studii este că unele dintre ele oferă terapii țintite, dar permit și testarea moleculară sau genetică pentru detectarea acestor ținte. Noi avem în principal studii pe cancerul de plămâni, avem studii și pentru cancerul de stomac și pentru cancerul mamar.
Un alt avantaj în platforme și institute mari este că atunci când o nouă moleculă este înregistrată la nivel european, până când să se înregistreze la nivel național există programe de acces extins care se desfășoară tot concentrat în institute", a mai spus medicul Laurenția Galeș.
Tratamentul care a prelungit viața pacienților cu cancer pulmonar
"Imunoterapia sau imunoterapia împreună cu chimioterapia au prelungit nesperat supraviețuire pacienților cu cancer metastatic, au adus o îmbunătățire semnificativă pentru cancerul bronhopulmonar în stadiul 3, inoperabili, pacienți care aproape s-au vindecat prin tratament doar medicamentos cu această imunoterapie.
Sunt o parte dintre pacienți, atât în cancerul bronhopulmonar cât și în melanomul malign pentru care se speră la vindecare. Ei fiind în boală metastatică cu speranțe de viață de sub un an cu tratamentele pe care le aveam înainte, într-o proporție de 20%, 30% și chiar 50% ei supraviețuiesc ani de zile. La melanom s-a ajuns la o supraviețuire de 10 ani.
Din păcate, nu avem și nu am reușit să avem metodele de selecție a acestor pacienți și să știm dinainte care pacienți vor fi în categoria celor supraviețuitori de lungă durată. Însă chiar și pentru cei la care nu se ajunge la remisiune completă, prelungirea supraviețuirii este impresionantă.
Noi putem să facem imunoterapie încă din stadiul 3.
În stadiul 4 la fel.
Putem face din linia 1 de tratament, cu sau fără chimioterapie dacă pacienții au expresia receptorului pentru moartea celulară programată. Imunoterapia singură poate să asigure o supraviețuire de lungă durată, fără să mai fie vorba de chimioterapie.
Lucrurile au evoluat spre neoadjuvantă și am avut în studii clinice. Nu este rambursată în România, dar în studiile clinice pe care le-am avut în Institut, am avut pacienți care după combinația de imunoterapie cu chimioterapie, la intervenția chirurgicală au avut piesă sterilă", a conchis medicul Laurenția Galeș.
Vezi mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.