Cancere digestive, cancer pancreas: tratament. Prof. dr. Gabriela Chiorean, la Academia de Sănătate

Giorgiana Croitoru |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV
Cancere digestive, cancer pancreas: tratament. Prof. dr. Gabriela Chiorean, la Academia de Sănătate
Cancere digestive, cancer pancreas: tratament. Prof. dr. Gabriela Chiorean, la Academia de Sănătate

Prof.Dr. Gabriela Chiorean, de la Universitatea Washington din Seattle, SUA, reputat specialist de origine română, vine la Academia de Sănătate.

Gabriela Chiorean este profesor la Facultatea de Medicină a Universității Washington din Seattle și membru asociat al departamentului de cercetări clinice de la Centrul de Cercetare în Cancer Fred Hutchinson (Fred Hutchinson Cancer Research Center).

Conform CV-ului de pe site-ul universității americane, Dr. Gabriela Chiorean a absolvit - Summa Cum Laude - Universitatea de Medicină și Farmacie Iulius Hațieganu din Cluj-Napoca, după care a făcut rezidențiatul la Spitalul William Beaumont, din Royal Oak, Michigan, SUA.

Gabriela Chiorean conduce cercetări translaționale asupra cancerelor gastrointestinale și pancreatice, este specializată în tratarea pacienților cu cancer colorectal, gastrointestinal, hepatobiliar și pancreatic. De asemenea, efectuează studii clinice de fază I, căutând cele mai bune tratamente pentru bolile greu de tratat.

Este membru în American Association for Cancer Research (Asociația Americană pentru Cercetare în Cancer) și al American Society of Clinical Oncology (Societatea Americană de Oncologie Clinică).

"Mă străduiesc să tratez pe fiecare pacient cu dedicație, respect și compasiune; pentru a oferi îngrijire și tratament de ultimă oră, cuprinzătoare, accentuând în același timp nevoile și valorile individului. Apreciez rolul echipelor multidisciplinare în furnizarea celei mai bune îngrijiri pentru pacienți", explică profesoara care este filosofia ei de viață într-o postare pe pagina de internet a Centrului de Cercetare în Cancer Fred Hutchinson.

Invitată la emisiunea Academia de Sănătate Gabriela Chiorea ne va vorbi despre noutățile în materie, în contextul unei sintagme din ce în ce mai folosită astă – așa-numita medicină personalizată. De asemenea va explica în ce constau particularitățile unui anumit pacient, și în funcție de aceste particularități, cum ar trebui el tratat atunci când are o boală neoplazică.

Primul subiect abordat în emisiune va fi cancerul de pancreas, una dintre cele mai agresive afecțiuni maligne, cu prognostic încă extrem de rezervat, dar în care s-au făcut o serie de progrese.

Emisiunea va fi redifuzată luni, ora 11:00, pe paginile de Facebook DC Medical și DC News, dar și pe Youtube DC Medical și DC News.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel