Cancere: ce să faci pentru șanse mai mari de vindecare, dr. Mircea Dediu explică

Angela Sabău |
Data publicării:
EXCLUSIV
Medicină
Medicină

Dr. Mircea Dediu a explicat la Interviurile DC Medical și DC NEWS că tumorile descoperite în faze incipiente au șanse mai mari de vindecare. De asemenea, el a arătat care sunt cele mai importante controale regulate pe care ar trebui să le facem.

Dr. Mircea Dediu, medic primar Oncologie, a arătat, la Interviurile DC News și  DC Medical, că tumorile descoperite în stadiul incipient au șanse ma mari de a se vindeca. Deși, spune el, cancerul de prostată – spre exemplu – beneficiază de terapii și în stadii avansate, cele mai multe forme de cancer au șanse mai mari de vindecare, cu cât sunt descoperite în faze mai incipiente.
Pentru asta, arată el, se recomandă controale regulate, în funcție de riscuri, vârstă etc, iar colaborarea cu medicul de familie este extrem de importantă.
„Există localizări tumorale care beneficiază de ceea ce se cheamă program de screening. Exact asta înseamnă, să implementezi o metodologie de evaluări periodice, care să ducă la depistarea, în timp util, a unei tumori în stadiu incipient. 
E vorba de mamografie pentru femeile postmenopauză, în principal după 50 de ani; e recomandat la doi ani, dar e discutabil. 
E vorba de colonoscopie, care se recomandă după 50 de ani;
Este vorba de evaluarea cancerului de col uterin prin citologie BaBeș-Papanicolau, care se recomandă mai devreme, în funcție de alți factori de risc și de infecție cu HPV (virusul responsabil cu o mare parte din cancerele de col uterin, n.r.), și la o categorie de femei mai tinere; 
Recent există și ideea de screening de cancer pulmonar, sunt documente, studii care arată că e fezabil, dar implică o tehnologie foarte complicată după părerea mea și greu de implementat, inclusiv în țările dezvoltate”, a explicat medicul.

Mai multe detalii găsiți în materiealul video atașat

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel