Diaverum România a investit în aceste servicii de dializă 12 milioane de euro, „investiție pe care am făcut-o cu toată deschiderea pentru faptul că acest Program aducea și aduce oamenilor acea siguranță de care au nevoie. Pentru că ceea ce este extrem de important, și reprezentanții pacienților prezenți aici pot confirma, siguranța (pacientului, n.r.) este cea mai importantă și din punctul nostru de vedere și din punct de vedere al pacienților. Astfel încât, din punctul de vedere al Diaverum România, aceste investiții s-au ridicat, iată, în aproape 7 ani de zile, la 12 milioane de euro. Pentru că este extrem de important să tratăm pacienții la standarde de calitate înaltă. Alături de reprezentanții celorlalte două companii mari, putem spune că în afara faptului că am pus calitatea pe primul plan, evident, pentru noi, tot ceea ce înseamnă tehnologie de ultimă generație a fost extrem de important să fie prezentă și în România, iar pacienții noștri să beneficieze practic de aceleași condiții atât aici, în România, cât oriunde altundeva în lume", a explicat Camelia Cucu, Country Manager Romania al Diaverum, la Dezbaterile DC MEDICAL.
Clinici care au tot ce trebuie
În aceste clinici de dializă private, pacientul nu întâmpină problemele din sistemul de stat. E într-un mediu special creat ca să fie cald și primitor, are la dispoziție tot ce trebuie pentru acest proces deloc ușor care îi înlocuiește, practic, rinichii care nu mai funcționează deloc.
„Pornim de la momentul în care pacientul intră în clinică, la circuitele care sunt stabilite, la modul în care pacienții sunt tratați. Așa cum cu toții știți, acești pacienți vin de trei ori pe săptămână în clinică. Ei vin, au aparate dedicate, fiecare pacient care vine, practic, are patul stabilit, iar în momentul în care noi le oferim aceste servicii ne asigurăm că începând de la materialele uzuale, vorbim de kiturile de conectare, vorbim de materialele consumabile, de feșe, dezinfectanți, deci tot ceea ce este legat de a asigura un mediu de lucru, de tratament, asta face parte din tot ceea ce înseamnă siguranța pacientului. Pentru dumnealor este extrem de important ca și pentru noi, fiind condiționați de aceste vizite, ca să le numim într-un mod extrem de plăcut, în clinici, ca oamenii să se simtă acasă. Imaginați-vă că în momentul în care dumnealor vin și stau în medie 4-5 ore într-un centru de dializă, nu mai vorbim de drumul pe care-l parcurg până la centrul de dializă și înapoi, dumnealor practic vin într-un mediu în care trebuie să se simtă bine”, arată managerul Diaverum.
Fac și cursuri de specializare pentru asistente și medici
Companiile din Programul de dializă, ca să aibă medici și asistente specializate, s-au implicat inclusiv în specializare.
„Aș vrea să adaug două lucruri. Cu singuranță în momentul acesta sunt multe provocări pe care le avem, dar poate că nu am reușit să spunem în totalitate și alte lucruri bune pe care noi le facem și este păcăt. Vorbeam cu ceilalți operatori din piață și spuneam că, întotdeauna, copilului care nu plânge nu i se dă să mănânce. Noi nu am făcut-o niciodată și niciodată nu am fost capabili să spunem ce alte lucruri bune, în afară de a trata pacienții care sunt cu insuficiență cronică renală, noi facem. Apropos de perfecționarea personalului care tratează practic în clinici pacienții, trebuie să vă spun că noi avem un program de competențe în practică care este acreditat la nivel european, și toate asistentele, și este și un program pentru medici, sunt obligate să urmeze acest program. Este un program online care se finalizează cu un test, și au cerificat de specializare în dializă”, arată managerul.
Prevenție pentru mii de oameni, alte câteva sute tratate gratuit
Clinicile private în care se desfășoară practic Programul național de dializă fac mai mult decât să aibă grijă exclusiv de tratamentul respectivilor pacienți. Vorbim de prevenție și de tratamente gratis pentru pacienții pentru care statul nu plătește încă deși sunt asigurați. Și e vorba de mii de oameni.
„Vorbeam mai devreme (...) de prevenție. Diaverum România tratează aproape 4.000 de pacienți în dializă cu insuficiență cronică renală. În afara acestor 4.000 de pacienți, vreau să vă spun că în cabinetele noastre de nefrologie avem în evidență 9.000 de pacienți în predializă, în stadiile III – V. Ca și furnizor de servicii de dializă poate vi se pare surprinzător că facem acest lucru, dar pe noi ne interesează ca pacienții să intre mai târziu în dializă - deși noi practic asta facem - și să intre mai sănătoși. Știți care este practic decontarea pe o consultație de nefrologie în predializă? În medie, 12 lei. Deci în niciun caz nu ni se poate spune că facem acest lucru pentru bani. Ci o facem pentru pacienți. Este extrem de important și eu încă o dată vă mulțumesc că am avut ocazia să spunem cine suntem. Pentru că de fapt tot ceea ce am făcut în acești ani și faptul că în acest moment, de exemplu, ca Diaverum, tratez 260 de pacienți care nu sunt introduși în Programul Național de la începutul anului. Dar acești pacienți au avut și au practic, își plătesc asigurările medicale. Ei ar trebui să beneficieze! (...) Vin cu cardul de sănătate, practic se înregistrează cardul de sănătate, din acel moment pacientul ar trebui să fie introdus în acest program", arată Camelia Cucu.
Modificarea regulamentului de funcționare, absolut necesară după 15 ani
Este foarte important, a mai arătat Camelia Cucu, ca pe lângă tarifele de decontare pentru dializă care sunt înghețate din 2014, prețul consultațiilor care e foarte mic, să fie aduse la zi și reglementările după care se face dializă în România. Pentru că sunt aceleași ca acum 15 ani.
„Cu siguranță sunt multe alte lucruri pe care și ceilalți operatori le fac, în momentul acesta salutăm inițiativa Societății Naționale de Nefrologie și a Comisiei de Nefrologie din Ministerul Sănătății cu privire la acest nou regulamet de dializă, pentru că este un regulament depășit, și era extrem de important pentru noi, încă o dată, să avem un nou regulament care să fi adaptat nevoilor de astăzi, nu din 2004, care să fie și la standarde europene și practic să ne ajute și pe noi, și pe pacienți, să mergem mai departe. (...) Am vrut să mai spun câte ceva din ceea ce noi facem în plus, pentru pacienții noștri, și nu facem pentru că ne-a cerut-o cineva, ci pentru că așa am considerat și este o normalitate, fiind aici cu toții în fața dumneavoastră, ca niște reprezentanți ai unor companii multinaționale. Ne tratăm pacienții cu respect, la nivel internațional", a punctat managerul.
Dezbaterea poate fi urmărită integral aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.