Cadre sanitare, universităţi de medicină şi INSP, decorate de preşedintele Iohannis

Adisa Codruț |
Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat mai mulți medici din țară, cu ocazia Zilei Naționale a României, dar și universități și INSP. 

Mai mulți medici de la spitale din țară, precum și univrsități și INSP au fost decorate de președitele Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Naționale a României. 
„Curaj, responsabilitate, altruism sunt valori definitorii ale celor către care ne îndreptăm recunoştinţa astăzi, ca reper deosebit de speranţă şi solidaritate. În mod normal, sala aceasta ar fi fost neîncăpătoare dacă am fi avut posibilitatea să mulţumim tuturor celor care au contribuit la limitarea efectelor pandemiei şi la salvarea de vieţi. Vă rog să acceptaţi recunoaşterea oferită astăzi şi în numele colegelor şi colegilor de breaslă. Dumneavoastră, cei din linia întâi, luptaţi neobosit pentru viaţă, de multe ori cu riscul propriei siguranţe. Prin acţiunile dumneavoastră, scrieţi o istorie discretă, dar de netăgăduit, a onoarei şi demnităţii, construind o nouă realitate bazată pe încredere în unitate şi solidaritate. Prin dăruirea de sine şi prin dovada permanentă de simţ al datoriei, onoraţi vocaţia de medic, indiferent cât de periculos este mediul de lucru şi cât de dificil este să fiţi în prima linie. Dragostea dumneavoastră pentru viaţă şi semeni ne inspiră şi ne responsabilizează", a declarat preşedintele Iohannis la ceremonia care a avut loc la Palatul Cotroceni.

El a afirmat că, în ciuda limitărilor apărute în actul educaţional, impuse de contextul epidemiologic, marile universităţi de medicină şi farmacie au continuat să depună eforturi pentru formarea profesioniştilor.

"Mulţi medici au depus eforturi supraomeneşti pentru a împăca, în această perioadă, calitatea de dascăl cu turele lungi de muncă în spitale", a spus Iohannis.

Şeful statului a arătat că modul în care medicii s-au pus în slujba luptei contra pandemiei este impresionant.

"Tot impresionant este şi modul în care cei care urmează să intre în această nobilă meserie au înţeles să urmeze valorile profesiei şi să devină voluntari în spital, pentru a suplimenta numărul de salvatori. Mobilizarea mediului universitar pentru a-şi ajuta colegii din spitale stă sub semnul solidarităţii şi este un model demn de urmat pentru noi toţi. Mă înclin cu recunoştinţă şi profund respect, în numele statului român, în faţa dumneavoastră!", a afirmat Iohannis.

Directorul general al INSP, Simona Pârvu, a îndemnat românii să respecte măsurile de protecţie sanitară.

"Cunoaştem foarte bine situaţia în care se află întreaga societate şi nu doar din statistici. Virusul SARS-CoV 2 nu ţine cont de vârstă, profesie sau demnitate publică, notează Agerpres. Avem colegi, prieteni, rude care au trecut prin boală, de aceea transmitem un îndemn tuturor românilor să fie solidari cu eforturile personalului medical şi să respecte măsurile de protecţie împotriva răspândirii bolilor", a spus ea.

În semn de "apreciere pentru implicarea şi profesionalismul de care au dat dovadă, pentru efortul important depus în contextul măsurilor de combatere a pandemiei COVID-19", şeful statului a conferit: Ordinul "Meritul Sanitar" în grad de Cavaler INSP, dr. Anghel Maria Nina (Moineşti), dr. Băloi Adelina (Timişoara), dr. Bărbat Marius-Teodor (Cluj-Napoca), dr. Botea Dragoş Florin (Oradea), as. med. pr. Casoni Maria-Elena (Târgu-Mureş), dr. Dacz Monika Erika (Oradea), dr. Florea Marc (Oradea), dr. Georgescu Corina Maria (Timişoara), dr. Gherman Ada Sonia (Cluj-Napoca), dr. Grigoraş Ioana (Iaşi), dr. Henţia Ciprian Adrian (Timişoara), dr. Lupse Mihaela Sorina (Cluj-Napoca), dr. Pascal Ema-Raluca (Reşiţa), as. med. pr. Pop Alexandra-Angela (Oradea), dr. Sandu Monica Andreea (Bucureşti) şi dr. Suciu Alin Aurel Raul (Oradea); medalia "Meritul Sanitar" clasa a III-a as. med. Bordianu Gabriela-Ioana (Bacău).

De asemenea, în semn de "recunoştinţă pentru calitatea procesului educaţional şi a excelenţei academice, pentru efortul important depus în contextul măsurilor de combatere a pandemiei COVID-19", preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul "Meritul Sanitar" în grad de Cavaler: Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca, Universităţii de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi, Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara, Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureş şi Universităţii de Medicina şi Farmacie din Craiova.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel