Bonusul de 2.500 de lei pentru Ambulanță și DSP pentru lupta cu COVID-19. Cum se va plăti, SURSE

Dana Lascu |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV
Coronavirus, COVID-19
Coronavirus, COVID-19

După ce CNAS a publicat lista spitalelor ai căror angajați vor primi bonusul de 2.500 de lei (500 de euro) pentru că au tratat pacienți COVID-19, alte trei categorii de personal urmeză să fie incluse: angajații de la Ambulanță și cei ai DSP-urilor, plus voluntarii. DC Medical a aflat cum se va face: 

În afară de angajații din spitalele care au tratat pacienți COVID-19, încă trei categorii de personal urmează să primească bonusul de 2.500 de lei - echivalentul a 500 de euro - promis de statul român. Este vorba de o parte din angajații de la Ambulanță, de o parte din cei de la DSP-uri și de voluntarii care au ajutat această instituție pe perioada stării de urgență. 

Potrivit surselor DC Medical, criteriile pentru aceste categorii au fost stabilite, dar au declanșat deja nemulțumiri. În primul rând, DSP-urile și Serviciile de Ambulanță de stat sunt în subordinea Ministerului Sănătății, de aceea nu figurează pe lista publicată de CNAS.  Apoi, din aceste servicii nu vor primi bonusuri toți angajații, numai cei care au lucrat direct cu pacienții COVID-19.

În cazul DSP-urilor, ar urma să fie vorba de personalul care a participat la anchetele epidemiologice din focarele cu coronavirus, de cei care au lucrat în centrele de carantină organizate în fiecare oraș și de cei care au fost detașați la granițe.

De asemenea, prin DSP-uri ar urma să fie plătiți și angajații de la serviciile sociale ale primăriilor care au ajutat la aceste anchete epidemiologice, dar doar dacă primăriile fac cereri în acest sens! Banii vor veni de la bugetul Ministerului Sănătății, prin DSP-uri fiind transferați la Primării. 

Pe de altă parte, „rezidenții care au ajutat DSP-urile sunt plătiți prin spitalele unde sunt angajați”, au spus sursele DC Medical. 

Nemulțumiri la Ambulanță

La Serviciile de Ambulanță problema e puțin mai complicată. Urmează să primescă bonusuri de 2.500 de lei / lună / persoană doar acei angajați care au acționat efectiv în transportul și asistența pacienților cu COVID-19. Ca să poată compune lista, managerii Serviciilor de Ambulanță trebuie să identifice echipajele care au transportat la spitale pacienți care au fost confirmați ulterior ca fiind infectați. 

„Nu e greu, e doar puțin mai complicat. Orice pacient declarat infectat primește un cod de caz. Adică, atunci când un pacient din Vrancea e testat și iese pozitiv la Institutul Matei Balș la București, ca să vă dau un exemplu, cei de la Matei Balș sună la DSP Vrancea și primesc un cod de caz. Se știe exact câți pacienți au fost infectați din fiecare județ, unde au fost tratați și cine i-a dus acolo. Nu există pacient infectat fără cod de caz de la DSP-ul de care aparține. Serviciile de ambulanță practic au de făcut liste cu echipajele care au dus acești pacienți la spitale și doar acei angajați vor primi bonusurile. Nu și fochistul de la Ambulanță, femeia de serviciu sau secretara, care nu au avut contact direct cu vreun pacient”, au explicat sursele DC Medical. 

Federația Națională Sindicală Ambulanța din România, însă, spune că metoda aceasta dă naștere unor discriminări. Sindicaliștii au compus o scrisoare deschisă pe care au trimis-o președintelui Klaus Iohannis și miniștrilor de resort în care atrag atenția asupra acestei situații. Ei sunt nemulțumiți că, spre exemplu, personalul care dezinfectează mașinile de la ammbulanță nu va primi bonusul echivalent al 500 de euro. 

Iată scrisoarea lor: 

„SCRISOARE DESCHISĂ

Stimate Domnule Președinte,

Ne-am permis să ne adresăm dumneavoastră prin această Scrisoare deschisă, ca ultimă speranță pe cale ierarhică în conducerea României, cu rugămintea de a interveni la Guvernul României pentru a se lua decizii în vederea modificării de urgență a OUG nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență.

Cerem intervenția dumneavoastră și din motivul că dumneavoastră, în calitate de Președinte al României, ați avut primul mesaj către personalul din instituțiile publice din linia întâi în lupta cu coronavirus COVID-19, când starea de îngrijorare a personalului medical din linia întâi era la limită, mesaj care anunța acordarea unui stimulent de risc, în cuantum de 500 euro pe lună, mesaj care a fost primit cu aprecieri din partea personalului din linia întâi, apreciat și de cetățenii României.

Odată cu publicarea OUG nr. 43/2020, în Monitorul Oficial nr. 292 din 7 aprilie 2020, au apărut interpretări diferite din partea unor direcții din cadrul ministerelor responsabile (Ministerul Sănătății și Ministerul Fondurilor Europene) de întocmirea situațiilor (machetelor) pentru asigurarea finanțării, situații solicitate conducerii unităților implicate în linia întâi. Situațiile trimise de conducerea serviciilor de ambulanță județene și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov au cuprins tot personalul operativ de intervenție care desfășoară activitatea în teren, cu un risc continuu la fiecare caz la care a intervenit, fără a putea face dovada fiecărui caz că pacientul sau membri familiei pacientului din mediul în care s-a intervenit de către echipajul ambulanței a fost infectat, din lipsa testării, și personalul de curățenie și dezinfecție care intră în contact cu echipamentele individuale de protecție folosite la intervențiile suspectate sau confirmate ca și cazuri infectate cu virusul COVID -19, fiind menționată perioada acordării stimulentului de risc începând cu 16 martie 2020 când a fost decretat prin decret prezidențial starea de urgență pe teritoriul României.

Situațiile transmise nu au fost recunoscute de Ministerul Sănătății, astfel că s-a emis o altă machetă identică cu cea transmisă unităților sanitare spitalicești, fără ca să se ia în considerare modul de desfășurare a activității specifice a echipajelor de ambulanță privind riscul asumat prin deplasări în diferite medii. Macheta a fost însoțită și de o atenționare că decizia conducerii cu angajații nominalizați, atrage după sine și responsabilitatea în fața organelor de control, iar perioada acordării stimulentului de risc se face începând cu 7 aprilie 2020.

În aceste condiții recomandate, întocmirea situațiilor solicitate nu a fost posibil să fie întocmite bazate pe realitatea intervențiilor, astfel că echipajele de ambulanță care au intervenit în luna martie, chiar înainte de 16 martie și continuând pe toată perioada stării de urgență la cazuri confirmate, cât și intervențiile făcute la domicilii sau alte locuri la pacienții asimptomatici netestați, intervenții care nu pot fi cuantificate și raportate în vederea acordării stimulentului de risc, a dus la eliminarea echipajelor din situația în baza căreia se va face acordarea stimulentului de risc. Toate aceste nedreptăți și nerecunoașteri a activității cu risc, a dus la nemulțumirea angajaților din serviciile de ambulanță și la tensionare acestora, pe care o considerăm justificată.

Conducerea Federației Naționale Sindicale "Ambulanța" din România, fiind federație reprezentativă la nivel de servicii de ambulanță a luat act în urma sesizărilor venite din partea conducerilor organizațiilor sindicale membre în FNSAR, cât și a unor angajați frustrați pe această speță, a nedreptății și lipsei de transparență a listelor întocmite, și a solicitat Ministrului Sănătăţii, domnul Nelu Tătaru, Ministrului Fondurilor Europene, domnul Ioan Marcel Boloș, Secretarului de Stat dr. Raed Arafat și secretarilor de Stat din cadrul Ministerului Sănătății cu atribuții pe acest program, să intervină prin a aduce clarificări de aplicare în vederea stabilizării situației care a dus la dezbinarea personalului, și aducerea de modificări la OUG nr. 43/2020, astfel ca personalul menționat, care este personal expus riscului, să poată beneficia de stimulentul de risc. În toate demersurile făcute de noi, și unele conduceri de servicii de ambulanță, nu s-a primit niciun răspuns.

În condițiile actuale de tensiuni sociale, nedreptăți și de nerecunoaștere de drepturi la personalul operativ de intervenție din serviciile de ambulanță, vă rugăm cu respect ca să interveniți de urgență, solicitând Guvernului României de a analiza situația descrisă și aducerea de clarificări și modificări la OUG nr. 43/2020, în mod special la art. 8, alin. (2), având următoarea reformulare: "În cazul serviciilor de ambulanță județene și al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, stimulentul de risc prevăzut la alin. (1) se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, de la Titlul I "Cheltuieli de personal", și se acordă personalului operativ de intervenție care a desfășurat activitatea de teren pe perioada stării de urgență și personalului de curățenie și dezinfecție care a avut ca sarcină colectarea și manipularea echipamentelor individuale de protecție folosite de echipajele de intervenție în teren."

În concluzie, intervenția dumneavoastră este ultima speranță în soluționarea favorabilă a solicitărilor noastre, astfel ca starea de colegialitate și de echipă să se restabilească, ca și în continuare, intervențiile echipajelor din serviciile de ambulanță să continue să aibă un rol important în lupta până la capăt cu coronavirusul COVID -19 și după ieșirea din starea de urgență.

În situația în care, dumneavoastră nu veți considera situația actuală din serviciile de ambulanță prin descrierea făcută de noi o prioritate, sau nu veți dori să vă implicați în soluționarea situației descrise, sau că nu este posibilă propunerea noastră, sunteți dator de a ieși public și a explica personalului din servicile de ambulanță care a pierdut doi colegi în lupta cu coronavirusul COVID-19 și cu un procent cel mai mare de personal infectat din unitățile sanitare, cât și cetățenilor României, ca să cunoască adevărul și să nu fim judecați că ne-am îmbogățit, când alții duc lipsă. Decât stimulente care să aducă dezbinare, mai bine fără nici un stimulent, dar ambulanța să rămână o echipă, o familie. Personalul din serviciile de ambulanță și-a făcut doar datoria față de cei în nevoi, ignorând orice risc, continuând activitatea sub deviza pe care o avem de 113 ani de istorie”, se arată în scrisoare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel