„Stimulentul de risc pentru personalul medical se referă nu doar la medici, ci la întreg personalul care deservește în aceste momente pe cei care se află în tratament la spitale, vorbim atât de asistenții medicali, de personalul paramedical, de întreg personalul care este în aceste zile în zona de acțiune și care practic sunt în legătură cu pacienții bolnavi. Deci am luat în calcul 75.000 de cadre medicale care ar urma să facă parte și să beneficieze de stimulentul de risc medical", a arătat Marcel Boloș, la Digi 24.
Ministerul Fondurilor Europene a precizat și valoarea estimată pentru acordarea acestui stimulent de risc.
„Valoarea pe care am evaluat-o este de 120 de milioane de euro. Toți acești bani sunt asigurați din fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Capital Uman. Sigur că dacă va fi nevoie de suplimentarea acestor fonduri, vom face demersurile legale pentru ca să putem să asigurăm fondurile necesare astfel încât să putem să decontăm toate cheltuielile care se referă la stimulentul de risc medical. Este o propunere pe care România a formulat-o și se regăsește în proiectul de Ordonanță de Urgență care va fi supus aprobării pe ordinea de zi a Guvernului, dar nu suntem singurul stat membru care a luat o astfel de măsură (...) Avem o sumă de 30 de milioane de euro pentru 1.000 de asistenți sociali și comunitari care au rămas să asigure sprijin de asistență socială la domiciliu pentru 100.000 de persoane vârstnice și în același timp, tot pe linia acestor servicii sociale, intenționăm să înființăm un call center, un TelVerde social, unde persoanele vârstnice ar urma să sune și să solicite sprijinul de care au nevoie, pentru ca să fim mult mai organizați în munca aceasta", a adăugat Marcel Boloș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.