Boli renale, risc: combinația dăunătoare de la muncă

Florina Pop |
Data actualizării: | Data publicării:
Muncă FOTO: pexels.com
Muncă FOTO: pexels.com

Un studiu arată că asocierea dintre băuturile carbogazoase, muncă intensă pe o vreme toridă cresc riscul de boli renale.

Riscul de boli renale crește în urma unei combinații dăunătoare ce însumează consum de băuturi carbogazoase, muncă intensă pe o vreme toridă. Cercetătorii de la Universitatea din Buffalo, New York, au creat aceste condiții într-un laborator, se arată într-un comunicat al Societății Americane Fiziologice.

Experimentul

Autorii studiului au imitat imitat munca la un teren agricol într-o zi fierbinte (95 grade Fahrenheit, 35 de grade Celsius), au apelat la voluntarii pe care i-au supus la mai multe teste. Mai întâi au făcut un antrenament de 30 de minute pe banda de alergat, apoi trei activități diferite de ridicare, dexteritate și balansare timp de cinci minute.

S-au odihnit 15 minute în aceeași cameră în timp ce au băut circa jumătate de kilogram de băuturi carbogazoase bogate în fructoză și cafeină sau apă. După pauză, au repetat ciclul încă de trei ori pentru 4 ore. Înainte să termine experimentul, le-au dat voluntarilor mai multă băutură carbogazoasă înainte de a consuma alte fluide.

Rezultate

Cercetătorii au verificat temperatura participanților, ritmul cardiac, tensiunea arterială, greutatea corporală și indicatori de leziuni renale înainte de experiment, imediat după și la 24 de ore după fiecare încercare. S-au făcut teste separate cu voluntarii atât cu băuturi răcoritoare, cât și cu apă, cel puțin șapte zile.

După consumul de băuturi carbogazoase, autorii studiului au găsit niveluri mai ridicate de creatinină în sânge și un marker de rată scăzut de filtrare glomerulară (un marker cheie în depistarea bolilor renale) pentru leziuni renale.

Aceste schimbări nu s-au petrecut la voluntarii care au băut apă. Un alt aspect sesizat a fost concentrația plasmatică ale vasopresinei din sânge, un hormon care ridică tensiunea arterială și care s-a aflat la niveluri mai mari. Voluntarii au fost ușor deshidratați în timpul și după studiul băuturii răcoritoare.

Concluzia lor: băuturile răcoritoare în timpul și după muncă la temperaturi ridicate nu rehidratează.

Studiul a fost publicat în Jurnalul American de Fiziologie-Reglementare, Integrare și Fiziologie Comparativă. Îl găsiți AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel