30% din atacurile de cord, 25% din accidentele vasculare cerebrale și 40% din stopările cardiace apar la persoanele cu vârsta sub 65 de ani, potrivit unui studiu publicat în Jurnalul Asociației Medicale Canadiene, care evaluează efectul acestor condiții pe piața muncii.
Studiul compară rezultatele persoanelor cu vârsta cuprinsă între 40 și 61 de ani care lucrau înainte de evenimentul lor cu cele care nu au prezentat un accident vascular cerebral sau un eveniment cardiac. Pentru a exclude orice efecte temporare de pe piața forței de muncă din cauza problemelor de sănătate, cercetătorii au analizat locul de muncă și la trei ani după evenimentul inițial.
,,La trei ani de la internarea în spital pentru oricare dintre aceste evenimente de sănătate dintre persoanele care au supraviețuit cele potrivite să meargă la lucru au fost mai puține decât s-a crezut inițial. Pierderea salariilor a fost substanțială, cu reduceri variind de la 8% la 31%. Chiar dacă oamenii au putut să muncească, veniturile lor în al treilea an după eveniment au fost cu 5% până la 20% mai puțin decât înainte”, a declarat dr. Allan Garland, profesor de medicină și șeful secției de îngrijire critică de la Universitatea din Manitoba, conform Eurekalert.org.
În cazul accidentului vascular cerebral au fost înregistrate cele mai mari scăderi ale veniturilor de până la 31%, comparativ cu 23% pentru stop cardiac și 8% pentru infarctul miocardic acut.
,,Șomajul și pierderea salariului din cauza evenimentelor de sănătate au o importanță socială largă, cu consecințe asupra pacienților, familiilor și guvernelor", sunt de părere cercetătorii canadieni, care speră ca studiul îi va ajuta în dezvoltarea unor intervenții și politici pentru a sprijini oamenii să se întoarcă la locul de muncă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.