Boala de ficat gras, cauze și remedii

Dana Lascu |
Data publicării:
Alcool FOTO: pexels.com
Alcool FOTO: pexels.com

Boala ficatului gras apare atunci când depozitele de grăsime se acumulează în ficat, organul care filtrează sângele provenind din tractul digestiv. Ce trebuie să faci ca să nu te îmbolnăvești, iar dacă o ai iată măsurile pe care trebuie să le adopți urgent: 

Boala ficatului gras poate fi provocată de consumul de alcool sau nu, arată studiile incluse în Biblioteca Națională americană de Medicină.

Dacă ești consumator de alcool

În timp, consumul de prea mult alcool duce la acumularea de grăsimi în interiorul celulelor hepatice. Acest lucru face mai dificilă funcționarea organului.

Unii oameni nu au simptome. Dar, dacă ficatul dvs. crește, puteți resimți durere sau disconfort în partea dreaptă superioară a abdomenului. Totuși, boala ficatului gras poate fi prevenită. De obicei, starea se ameliorează dacă opriți consumul de alcool. Dacă însă continuai să beți, boala poate duce la complicații serioase care includ:

A) Hepatita alcoolică. Duce la umflarea ficatului, care poate cauza febră, greață, vărsături, dureri abdominale și icter (piele și ochi gălbui).

B) Ciroză alcoolică. Aceasta este o acumulare de țesut cicatricial în ficat. Poate provoca aceleași simptome ca hepatita alcoolică, plus:

- Hipertensiune arterială în ficat,

- Sângerare în corpul vostru,

- Confuzie și schimbări în comportament,

- Splină mărită,

- Insuficiență hepatică, care poate fi fatală.

Boala de ficat gras este, de obicei, prima care apare. Starea poate apoi să se înrăutățească și devine hepatită alcoolică. În timp, se poate transforma în ciroză alcoolică.

Dacă beți mult, discutați cu medicul dumneavoastră. Este confidențial și vă poate ajuta să țineți băutura sub control pentru a vă salva sănătatea.

Boala ficarului gras de origine non-alcoolică

Așa cum spune și numele, alcoolul nu este implicat în această condiție. Există mai multe tipuri de boală de ficat gras non-alcoolic:

A) Ficatul gras simplu înseamnă că aveți grăsime în ficat, dar este posibil să nu aveți nicio inflamație în ficat sau nicio deteriorare a celulelor hepatice. De obicei, nu se agravează și nu cauzează probleme.

B) Steatohepatita non-alcoolică (NASH) este un alt tip. Este mult mai gravă decât ficatul simplu gras. NASH înseamnă că aveți inflamație în ficat. De asemenea, puteți avea leziuni ale celulelor hepatice. Inflamația și afectarea celulelor hepatice care se întâmplă cu NASH pot provoca probleme grave, cum ar fi:

- Fibroză, cicatrizăre în ficat;

- Ciroză, mai multe cicatrizări în ficat, care pot duce la insuficiență hepatică și moarte;

- Cancer de ficat.

Cauze:

Boala ficatului gras datorată alcoolului evident e din vina acestuia. Aveți un risc mai mare de a o face dacă, pe lângă faptul că sunteți consumator de alcool, mai sunteți și:

- Obez,

- Subnutrit,

- Aveți hepatită virală cronică, în special hepatita C.

În cazul ficatului gras de origine non-alcoolică, factorii de risc sunt:

- Sunteți supraponderal sau obez,

- Organismul vostru nu răspunde la insulină așa cum ar trebui (se numește rezistență la insulină)

- Aveți niveluri ridicate de trigliceride sau colesterol „rău" (LDL) sau niveluri scăzute ale colesterolului „bun" (HDL),

- Aveți diabet de tip 2,

- Aveți sindrom metabolic. Acesta este un amestec de condiții care vă cresc riscul de a face diabet zaharat de tip 2 și boli de inimă.

Cum te ferești de boală

Studiile din Biblioteca Națională Americană sugerează ce puteți face pentru a minimiza riscul bolii de ficat gras:

- Limitați sarea și zahărul din dietă și mâncați multe fructe, legume și cereale integrale.

- Vaccinați-vă contra hepatitei A și B, gripei și bolilor pneumococice. Dacă faceți hepatită, este mai probabil ca boala să ducă la insuficiență hepatică.

- Faceți exerciții regulat, care vă pot ajuta să pierdeți în greutate și să minimizați depozitele de grăsimi din ficat.

- Discutați cu medicul înainte de a lua suplimente alimentare sau alte medicamente, dintre care unele pot dăuna ficatului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel