"Boala cardiacă NU e ca o simplă răceală, în care ai luat medicamentele și ești ca nou". Benedeck, despre lipsurile din cardiologie: Temere mare să se atingă de pacient

Monika Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV
boala cardiaca - FOTO: Freepick
boala cardiaca - FOTO: Freepick

Recuperarea în bolile cardiovasculare nu este finanțată pe partea de cargiologie. Este un neajuns al sistemului, din cauza căruia circa jumătate din pacienți nu mai participă la aceste terapii.

Prof. Dr. Theodora Benedeck, medic primar cardiolog, explicat în exclusivitate la DC Medical, în cadrul dezbaterii ONLINE: „Știi cât mai are de trăit inima ta?” despre lipsurile cu care se confruntă partea de Cardiologie. Lipsa centrelor de recuperare este cel mai mare dezavantaj al sistemului. 

”În cardiologia intervențională în care s-au făcut pași importanți în finanțare, organizarea centrelor, nu ne putem lăuda cu același lucru în ceea ce privește algoritmii pe care îi implementăm la acești pacienți care au trecut de faza acută. Pacientul cardiac este un pacient care necesită îngrijire mult timp după ce a trecut evenimentul acut. Boala cardiacă nu este ca o simplă răceală, în care ai luat medicamentele câteva zile și apoi ești ca nou. 

Pacientul care are un eveniment cardiac acut necesită intervenție pe tot parcursul vieții, iar în România avem un mare deficit în ceea ce privește centrele pentru recuperare cardiovasculară, decontarea recuperării cardiovasculare, fie după o intervenție de stent, fie o intervenție chirurgicală pe cord deschis sau minim invazivă, și, nu în ultimul rând decontarea și finanțarea unor programe inteligente de prevenție secundară sau terțiară pentru că acești pacienți odată ce au avut un eveniment cardiac sunt expuși unui risc foarte mare să îl repete”, a explicat medicul. 

Vezi și: Bolile cardiovasculare ucid 1 din 3 români. Dina: Suntem campioni la accesul la medicație de ultimă generație

Accesul la programele de recuperare, dificil

Accesul la programele de recuperare al pacienților cu afecțiuni cardiace este unul greu. Numai în cazul a 24% din acești pacienți este recomandată terapia de recuperare, iar din aceștia jumătate abandonează.

Prof. Dr. Theodora Benedeck atrage atenția că sumele decontate pa partea de recuperare spre îndreaptă spre Fizioterapie, iar aici, de cele mai multe ori pacienții cu boli cardiovasculare sunt dezavantajați din cauza problemelor medicale. 

”Există studii europene care reflectă cum stăm noi în România cu ceea ce privește accesul pacientului la programele de recuperare cardiovasculară. Dacă aceste studii au arătat că doar în cazul a 24% dintre pacienți se recomandă o schemă de recuperare cardiovasculară, doar 14% dintre aceștia urmează această schemă, iar lipsa unor strategii coerente face ca circa 50% dintre ei să și abandoneze recuperarea cardiovasculară.

Nu avem modalități eficiente de decontare. Atenția, în general, se concentrează pe evenimentul acut, pentru că este cel mai spectaculos, dar ce se întâmplă cu pacienții după aceea este neglijat. Nu se reușește să se conștientizeze, în general, faptul că există aceste ținte terapeutice care trebuie controlate.

De asemenea, avem de lucrat la programele eficiente de recuperare, care trebuie să conțină și strategii pentru accesul pacientului la programele de recuperare În România, Casa Națională de Asigurări nu a reușit să implementeze, încă, niciun model în care recuperarea cardiovasculară să fie decontată către cardiolog.

"Medicii fizioterapeuți, medicii care lucrează în Recuperare au o temere foarte mare să se atingă de pacientul cardiac"

 

Medicii fizioterapeuți, medicii care lucrează în Recuperare au o temere foarte mare să se atingă de pacientul cardiac. Este un pacient care oricând poate avea anumite complicații, iar faptul că decontarea se duce spre ei, spre medicii de Recuperare, și nu spre cardiolog face ca mulți pacienți să nu fie incluși în aceste programe de recuperare

De asemenea, lipsa unor protocoale, lipsa centrelor, a unor ghiduri terapeutice care să fie cu putere de lege implementate la nivel național, reprezintă o mare piedică în calea dezvoltării, în calea unei evoluții mai accelerate a programelor de recuperare

Nu înțeleg de ce nu reușim noi, cardiologii, care suntem cu mult înainte în statistica negativă a mortalității, pentru că majoritatea deceselor din România sunt cauzate bolilor cardiovasculare, să demarăm un plan național de luptă împotriva bolilor cardiovasculare care să includă și această componentă, pe lângă toate celelalte de revascularizare, de acces la tratamente intervenționale, de acces la proceduri de chirurgie cardiovasculară, de implementare de terapii inovative, dar și componenta de recuperare cardiovasculară”, a mai spus medicul.

Vezi și: Ateroscleroza, val de cazuri în România. Dorobanțu, despre CAUZE și studiul SEPHAR: Rezultatele, de-a dreptul îngrijorătoare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel