Boala Alzheimer, ce poate anunța debutul precoce al demenței

Problemele pacienților, discutate la Conferința Națională Alzheimer
Problemele pacienților, discutate la Conferința Națională Alzheimer

Atunci când bariera hemato-encefalică nu funcționează în mod corespunzător, pot apărea diverse daune la nivelul creierului, care pot prefigura debutul precoce al bolii Alzheimer, sunt constatările unor oameni de știință, preocupați de diagnosticarea și tratamentul demenței în această boală. Mici scurgeri ale vaselor de sânge, mai precis ale capilarelor în creier semnalează debutul bolii Alzheimer, prin instalarea insuficienței cognitive apărute înainte de apariția proteine toxice Tau și a plăcii de amiloid, arată noi cercetări derulate de Universitatea Californa de Sud (USC).

Studiul, care a durat cinci ani, a implicat 161 de adulți mai în vârstă și a arătat că persoanele cu cele mai grave probleme de memorie au avut, scurgeri ale vaselor de sânge în creier - indiferent dacă au fost prezente proteine anormale sau nu.

,,Faptul că vedem că scurgeri ale vaselor de sânge, independente de Tau și independente de amiloid, când oamenii au tulburări cognitive la un nivel ușor, sugerează că ar putea fi un proces complet separat sau un proces foarte timpuriu. A fost surprinzător faptul că această barieră hemato-encefalică are loc în mod independent. În creierul sănătos, celulele care alcătuiesc vasele de sânge se potrivesc atât de strâns, încât formează o barieră care împiedică agenții patogeni și alte substanțe nesănătoase să ajungă la țesut cerebral. În unele creiere, cusăturile dintre celule se slăbesc, iar vasele de sânge devin permeabile", a spus Berislav Zlokovic, directorul Institutului Neurogenetic Zilkha de la Școala de Medicină Keck din USC, autor al studiului.

Participanților la studiu li s-a evaluat memoria și capacitatea de gândire printr-o serie de sarcini și teste. Persoanele diagnosticate cu tulburări cognitive au fost excluse. Cercetătorii au măsurat permeabilitatea capilarelor care servesc hipocampului creierului și au găsit o corelație puternică între afectarea și scurgerea vaselor de sânge.

În studiile viitoare, oamenii de știință speră să obțină mai multe date cu privire la cât de curând se instalează problemele cognitive după apariția leziunii vaselor de sânge. Constatările actuale ar putea ajuta în diagnosticarea mai devreme a bolii și ar putea sugera obiective noi pentru medicamente care ar putea încetini sau preveni debutul bolii.

Potrivit Medicalxpress.com în SUA, în prezent există cinci medicamente aprobate de Administrația SUA pentru Alimentație și Medicamente pentru boala Alzheimer care ajută temporar la ,,tratarea” problemelor de memorie și gândire, dar nici unul nu tratează cauza de bază a bolii și nu încetinește progresia acesteia. În schimb, numărul americanilor cu Alzheimer este de așteptat să se dubleze în următorii 40 de ani. Conform Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA, numărul pacienților ar putea ajunge la aproximativ 14 milioane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

23 noi 2024, 13:08
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel