Blocul Operator Central al Spitalului Universitar de Urgență București va fi redeschis după o lungă perioadă de timp, urmând ca zilele viitoare să fie redat circuitului funcțional, dar numai după ce se vor preleva probe epidemiologice din fiecare zonă a acestuia și totul va fi steril, a declarat vineri, într-o conferință de presă, managerul unității medicale, Adriana Nica.
Potrivit managerului, blocul va fi redeschis în cursul săptămânii viitoare.
Blocul Operator este cel mai modern din România și are în structură 11 săli dotate cu aparatură medicală de ultimă generație, 7 spălătoare cu apă sterilă, două vestiare pentru personal, degajare pentru spălare instrumentar, depozite de materiale chirurgicale, anestezie, instrumentar steril, sector pre și post operator.
„Blocul Operator Central al Spitalului Universitar de Urgență București are aparatură comparabilă cu a celor mai mari spitale din lume. Dotarea Blocului Operator Central asigură aplicarea unor tehnici moderne pentru toate specialitățile chirurgicale, inclusiv abordarea laparoscopică, care are multiple beneficii, printre care recuperarea rapidă a pacientului, scăderea duratei de spitalizare și a riscului de infecții. Două săli sunt dotate și cu sisteme de înregistrare și transmisie on-line audio/video, de unde intervenția să poată fi transmisă live pentru studenți și medicii rezidenți, urmând ca astfel să trecem cu toții spre partea de telemedicină", a declarat Nica.
Managerul a spus că o parte din sălile de operații actuale vor continua să funcționeze în continuare, iar altele vor fi închise.
11 săli dotate cu aparatură modernă
Cele 11 săli ale Blocului Operator Central de la SUUB sunt specializate: chirurgie cardiovasculară, neurochirurgie, ortopedie-protezare, chirurgie robotică și politraumă și săli generale: 2 săli de urgență din care una de politraumă și 4 săli de chirurgie generală, ginecologie, chirurgie toracică, ORL, chirurgie plastică și reparatorie, aceste săli dublând, practic, capacitatea operatorie a spitalului.
În spital există și alte săli de operație precum: sala chirurgie vasculară, sala chirurgie laparoscopică, sala chirurgie oftalmologică, două săli obstetrică / operații cezariene, bloc de nașteri cu patru săli, două săli ortopedie - artroscopii, două săli mici de intervenții, două săli de operații septice și o sală hibridă cardiovasculară.
Printre echipamentele medicale din blocul operator care se va redeschise se regăsesc: microscop operator pentru neurochirurgie, coloană laparoscopie 3D, sisteme sigilare vasculară, lămpi scialitice, console anestezie, defibrilatoare, aparate de anestezie de înaltă performanță cu capacitate de recrutare pulmonară și altele importante pentru actul medical. Potrivit reprezentanților unității medicale, în blocul operator Central de la SUUB pot fi operați aproximativ 50 bolnavi/zi, notează Agerpres.
Valoarea acestui proiect, privind dotarea în integralitate cu aparatură, este de 59.260.000 de lei fără TVA, fondurile fiind asigurate de la bugetul de stat, prin Hotărâre de Guvern.
La Spitalul Universitar de Urgență București de la începutul anului până în prezent au fost îngrijiți 49.000 de bolnavi în spitalizare continuă, peste 85.000 de bolnavi în spitalizare de zi și au fost făcute aproximativ 300.000 de consulturi în UPU și Ambulatoriul Integrat. Dintre bolnavii internați la SUUB, de la începutul anului până în prezent, aproximativ 30.000 au necesitat intervenții chirurgicale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.