În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 54 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 34.197 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 08.07.2021 (10:00) – 09.07.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 29 decese (15 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeş, Brașov, Iaşi, Mureș și Prahova.
Persoane decedate anterior
28 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.
Astfel, 2 dintre acestea s-au produs în luna octombrie 2020, 5 în noiembrie 2020, 1 în decembrie 2020, 1 în februarie 2021, 3 în martie 2021, 5 în aprilie 2021, 10 în luna mai 2021 și 1 în iunie 2021, în județele Argeş, Brașov, Iaşi și Mureș.
Dintre cele 29 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 9 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
27 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.
Persoane internate la ATI
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 311. Dintre acestea, 58 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.453.724 de teste RT-PCR și 1.560.788 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.991 de teste RT-PCR (5.499 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.492 la cerere) și 12.530 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 2.024 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 670 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 21.992 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 34 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 227 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 485 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.