GCS a anunțat că astăzi, numărul persoanelor declarate vindecate de COVID va fi transmis ulterior întrucât aceste date sunt indisponibile la acest moment din cauza unor lucrări la platforma de centralizare a datelor.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.288 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În funcție de Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, în continuare sunt 4 județe și Capitala în scenariul roșu. Este vorba de București, Brașov, Cluj, Ilfov și Timiș, mai exact.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 464 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 20.900 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 06.03.2021 (10:00) – 07.03.2021 (10:00) au fost raportate 46 de decese (19 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Călărași, Cluj, Constanța, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani.
45 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.560. Dintre acestea, 1.093 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.172.074 de teste RT-PCR și 356.196 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.079 de teste RT-PCR (7.378 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.701 la cerere) și 5.096 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 47.069 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.771 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.503 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 114 persoane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.