În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 491 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 303 mai mult față de ziua anterioară. 74 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus.
VEZI AICI tabelul și cifrele pe județe
**În ceea ce privește cazurile din străinătate, acestea sunt cazuri ale unor cetățeni care au venit în România fiind infectați în alte țări. Aceste cazuri au fost cuprinse în totalul cazurilor noi nealocate pe județe.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 50 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 533 cu 14 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 76 persoane, la fel ca în ziua anterioară. Dintre cei 76 pacienți internați la ATI, 61 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 34 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 3 mai puțin decât în ziua anterioară și 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.
DECESE
Până astăzi, 65.684 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat.
În intervalul 30.05.2022 (10:00) – 31.05.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 6 decese (4 bărbați și 2 femei), dintre care 1 deces raportat anterior intervalului de referință.
Dintre cele 6 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, 3 la categoria 70-79 de ani și 2 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Din totalul de 6 pacienți decedați, 5 au fost nevaccinați și 1 vaccinat. Pacientul vaccinat care a decedat avea vârsta peste 80 de ani.
TESTARE
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.571 teste RT-PCR ( 2.579 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.992 la cerere) și 14.582 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.118.169 teste RT-PCR și 10.077.469 teste rapide antigenice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.